' Deci tu esti zecele lui R... '
Asa mi-a spus acum 2 zile cineva. N-am stiut daca ar trebui sa ma bucur ca mi s-a confirmat oarecum ca nu am visat sau sa ma intristez si mai tare pentru ca propozitia n-a fost spusa de tine. N-am cerut sa fiu o cifra, am vrut sa mi se raspunda, sincer. Da, au fost poate zece intamplari ciudate si o minune care m-au adus la tine, au trecut mai mult de zece zile absurde... nu stiu cum, nu stiu pe unde si nu stiu daca e vorba de zece vieti. Eu cred in cele 7, vietile lui Rebreanu.
Nu vreau comorile din lume, ci imi doresc sa nu ma pierzi printre coji... Uneori ma gandesc la ziua aia de joi si stiu ca nu ai uitat asta, insisti prea mult pe vama si pe taxi. Dar de ce iti e asa de greu sa-mi spui adevarul ? Cum spuneau actorii din ' Before sunshine' ... de ce crede toata lumea ca dragostea trebuie sa dureze ani intregi pentru a fi veridica ? De ce sa nu existe si pentru scurt timp, chiar si o zi si sa fie mai intensa decat in cazul cuplurilor care stau impreuna pana la adanci batraneti ? Iti spun la modul cel mai sincer ca nu stiu cum sa cataloghez ceea ce am simtit si inca nu m-a parasit. Apreciere, iubire, un vis, orgoliu, incapatanare... dar stiu ca daca intr-adevar mie imi e dedicata melodia aia... esti un ipocrit. Ar fi mai corect fata de amandoi sa imi spui ce ai de spus si sa lasam persoanele abilitate sa se ocupe de filosofat.
Inca ceva, comment-ul ala cu for better or worse sunt aici nu ma incalzeste cu nimic, pentru ca nu esti aici decat prin vorbe si vorbele nu ajuta la nimic.
Nu sunt zece.. sunt o fata verde cu parul padure decupata dintr-un alt secol de un copil nesabuit si azvarlita in this hi-tech digital world.
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu