De ceva timp sunt si fericita si trista... plutesc cumva intre implinire si declin, pentru ca mi-e bine, simt ca am descoperit perfectiunea, lumina aia care te face mai bun, care-ti insenineaza ziua.
Dar in acelasi timp e tristete, pentru ca el e ca o umbra... intangibila. E atat de rau ca e bine, imi place sa cred ca nu numai eu am sentimentul asta al recunoasterii lui, a acelui EL. Stiu sigur ca mi-e de ajuns doar sa stiu ca mai poate exista asa ceva, ca nu e doar o utopie,imi schimba starea de spirit doar auzul vocii lui. Insa nu ma pot abtine sa sper... si mi-e greu pentru ca mi se pare ca tocmai el ma incurajeaza. Nu ma pot opri sa ma gandesc cum ar fi stat toata situatia asta daca ne-am fi intalnit acum un an,un an si jumatate.
In primul rand imi place muzica, apoi sensibilitatea sa. Mintea ascutita, modul in care se raporteaza la ideea de reintregire a cuplului androgin. Am apreciat omul, asta a fost initial...
Dupa cateva zile am aflat mai multe despre viata lui si am simtit un fir invizibil care ne leaga.Ratiunea a actionat inca de atunci: e mult prea ciudat, e departe, nu mai e chiar un pusti, n-ai habar cum a evoluat viata lui in ultimul an. Si mi-am impus sa stau in banca mea.
Timpul zboara cand il ascult, si la final ochii lui ma incearcana.Ma uit la mana lui pe care o duce mereu la barbie si ma intristez, pentru ca putea sa fie altfel daca ne intalneam mai demult.Sincer imi doresc ca el sa nu fi intrat in hora doar pentru ca asa o impun regulile societatii, sa o fi intalnit pe EA, cea pe care o cauta de atatia ani,altfel toata admiratia mea pentru ceea ce reprezinta el s-ar destrama intr-o secunda.
Mais je fume plus... j'ecoute les memes chansons et je suis malade quand il s'en va... e ceva ce nu pot controla.
Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta... cand zorile noaptea-si dezleaga, ma satur c-o umbra si-atat.Si mi-e de ajuns ca am vazut ca esti acolo, o sa ma departez, destinul a hotarat inaintea mea care-i drumul...
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu