Am o problema... si problema nu e mica..

Nu e vorba de melodia funny a lui Andries, ci chiar am o problema: imi doresc ceva numai pana cand reusesc sa-l obtin. Lupt cu indarjire, cu o sete de nepotolit, cu incapatanare, ca un leu ce sunt pentru diversele lucruri sau persoane care ma atrag. Apoi, cand sunt aproape, nu mai reprezinta aproape nici un interes.

Am avut niste zile groaznice cat m-am chinuit sa obtin bursa pentru Olanda. M-am certat cu profi, secretare, personalul de la relatii internationale. Am vorbit si cu proful oranizator al cursului, am alergat dupa actele pentru dosar, am facut scrisori de motivatie, cereri peste cereri... si-acum , cand mai am o luna si plec , parca ma lasa rece.

Si cu oamenii tot asa. Mi se pune pata pe cate unii si atac. Cand sunt la un pas de a-i avea aproape, ma distantez, nu mai dau semne zile intregi si daca nu insista ei, adio. Cei mai buni prieteni ii am nu pentru ca as fi stiut eu sa cultiv relatia, ci pentru ca au vazut ei in mine ca sunt o persoana care merita si s-au tinut de capul meu.

Imi place sa am mereu ceva pentru care sa lupt,ceva care sa ma oblige sa-mi pun mintea la contributie si sa-mi folosesc fortele la maxim, sa ma epuizez.

Momentan ma lupt cu jobul. O sa ies , ca de obicei, invingatoare pentru ca in sfarsit scap de ei, ii las sa se ocupe ei in continuare de prostie, inconstienta, de verzisorii care au inghitit majoritatea partilor bune din om. E o satisfactie, decolez de acolo... spre Olanda, e un triumf al cunostintelor asupra banilor, e o victorie placuta mie, ceva ce sper sa apreciez mereu, sa nu ma las si eu tarata in mocirla in care se scalda atat de multa lume.

Apoi, mai jonglez cu ceva, m-as baga, nu m-as baga... imi placi, nu-mi placi... cred ca mai bine imi bag in cap gandul ca nu e un moment bun pentru asta, timingul nu-i bun, mai bine ma concentrez pe plecare si tac. Desi, nu pot sa ma abtin, cred k n-o sa stau cu mainile-n san , tot aprind eu ceva pana in aprilie.

Profetul... si cioburile lui... m-au cam dezamagit, credeam ca au mai multe de spus, dar vad ca uniformizarea e mai aproape de ceea ce e azi decat unicitatea pe care o promova cu atata ardoare. E drept, e greu sa fii diferit,sa lupti pentru ideile tale, dar daca e ceva ce ma dezamageste la oamenii mari acel lucru e alunecarea in mecanicism, in repetarea actiunilor, refuzul constient , sau nu, de a mai scrie examenul cu pix rosu, asa cum o faceau in trecut. De ce accepti plafonarea?

Cum ziceam, e cam incurcata treaba cu problema asta. As vrea un medicament, cu efect macar temporar.

@+

anomiS