Incerc pentru a nu stiu cata oara sa imi dau un raspuns logic, credibil la intrebarea din 'Before sunset' - Where the fuck were you? Dar tot nu pot sa gasesc niciunul pentru ca stiu ca raspunsul trebuia sa-l dai tu.
Sa inteleg ca imi aloci doar joia.
Iti impartasesc ceva. Nu cred ca eu sunt vocea. Ma astept sa nu fiu. Si asta pentru ca stiu ca mai degraba m-ai respira si mi-ai astupa gura putea a nu auzi nimic... Cred ca ai fi capabil sa te plimbi o zi intreaga cu mine si sa-mi ceri sa nu vorbesc.
In plus, ma astept sa nu fiu, pentru ca tu idealizezi vocea respectiva. Stii, sunt melodii sau filme pe care le-am vazut cand eram mici si apoi le-am 'pierdut'. Ne-au ramas in minte si suflet si atunci cand am crescut am incercat sa le gasim. Am asteptat cu nerabdare momentul in care ne vom 'reintalni' cu ele. Dar, cand eram mici nu stiam cel mai probabil sa traducem versurile melodiei si descoperim acum ca nu ne mai place melodia, sau cel putin, nu mai are acelasi farmec asupra noastra. Sau ajungem la concluzia ca filmul nu e chiar asa de bine facut, ca unele scene sunt chiar banale. Si ne gandim ca mai bine nu le mai cautam, le lasam acolo in trecut, unde erau perfecte.
Recunoasterea e mult mai mult decat vocea,o stii bine dar insisti pe asta pentru ca nu vrei sa dai verdictul. Ca si in cazul melodiilor sau filmelor, exista alte calitati pe care nu le poti nega. Poate ca sunt cateva versuri sau secvente care nu-ti prea plac, dar asta nu transforma cantecul/filmul respectiv in ceva pe care il arunci sau stergi. Pentru ca ele iti plac in continuare, dar acum realizezi ca nu sunt asa perfecte cum le credeai. E vorba doar de faptul ca trecerea timpului iti arata ca ai perceput gresit unele lucruri.
Stiu ca nu-ul e mai puternic decat da-ul, inteleg perfect si argumentele, motivele. Dar gandeste-te bine si nu lasa loc de poate... , pentru ca atunci ma tratezi ca pe un material didactic,care te ajuta sa-ti prezinti lectia in fata clasei. Asa ma simt. Nici macar muza...
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu