Dorind sa mai uit de una, de alta... am mers azi la Scornicesti. Am vazut un stadion trist, obosit, ruginit, dar cu un gazon mai bun decat al Stelei. Am bantuit pe strazi sperand sa mai gasesc un strop de energie. Alta data, orasul bravului conducator, Scornicestiul respira azi cu greu.
Au leagane ( m-am abtinut sa ma dau ), banci noi ( si de lemn si din alea cu bani... ), un Ethos, ceva ANL-uri. Si cam atat... restul e prafuit. Primaria parca ar fi fost bombardata, la cele doua intrari in oras, placute anunta rauri inexistente, o cladire impartita intre casa de cultura si biroul unui politician, doua fabrici odata celebre ( Gama si Pulsor ) mai au putin si cad la viitoarea rafala.
M-am asezat la un moment dat pe o banca si am inceput sa citesc Clopotul de sticla al Sylviei Plath. N-am apucat sa citesc prea mult, pentru ca din bloc au iesit 2 femei care au inceput sa ma ia la intrebari ( in sensul bun ). In mai putin de jumatate de ora mi-am facut rezumatul, parte care nu mi-a placut niciodata. Nu-mi place sa mi se puna intrebari cu nemiluita si mai ales, nu-mi place pentru ca raspund cu sinceritate. Imi place sa comunic, dar nu inteleg de ce unii oameni sunt asa de curiosi, de ce sunt interesati de viata unor necunoscuti. Poate si pentru ca astea sunt instrumentele de comunicare de baza si multi oameni nu vad dincolo de ele. Spre final m-am intristat din nou vazand in ce stare jalnica suntem: somajul e la el acasa in Scornicesti, oamenii nu mai stiu ce sa faca, au pierdut singurul lucru care-i tinea treji.
Imi pasa atat de mult de oameni, ma urasc pentru asta. Mi-a pierit cheful de toate si la scurt timp am incercat sa evadez. Si am facut-o, am mers la masina si m-am cufundat din nou in lectura, pentru a aluneca in America anilor '50 si a uita de Romania anilor 2000.
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu