Dupa lupte seculare... care au durat aproape 23 de ani :)) ... am descoperit ca nu-mi place sa vorbesc. I absolutely hate small talk... Mi s-a spus de nenumarate ori sa vorbesc mai tare, sa repet... Problema e ca mie mi se pare ca as urla daca as vorbi mai tare. Si daca vocea mi-e soapta, strigatul vorba iar soapta tacere, pe mine nu ma deranjeaza...
Nu e vorba de faptul ca nu m-as descurca, ca nu le am cu 'papagalul', am participat la simpozioane alaturi de profesori universitari, am avut prezentari in fata unor specialisti in comunicare si alte porcarii de genul... E vorba de viata de zi cu zi, de momentele in care nu trebuie neaparat sa vorbesc.
Daca subiectul ma intereseaza, vorbesc ore in sir, daca ma lasa rece o spun si ma scuz respectuos. Indiferent de persoana/persoanele implicate. Nu stiu sa lalai discutii, mai bine merg si fac ceva folositor. Si nu-mi place sa vorbesc cu oameni de la care n-am nimic de invatat. Evident ca nu poti scapa intodeauna de situatia asta, dar fac tot posibilul sa scurtez conversatia.
Urasc intrebarea ce mai faci? Nimeni nu e atent cu adevarat la raspuns, toata lumea se asteapta sa spui: bine, multumesc, tu ? Urmate de o serie de banalitati legate de vreme, ce-ti mai face familia ( tot de suprafata, raspunsul trebuie sa se limiteze la ' sunt bine, ms. ai tai?' ), ce-ai mai slabit!/ce te-ai mai ingrasat! Vorbim ca sa ne aflam in treaba...
Prefer sa scriu. Vorba scrisa e mult mai reala pentru mine decat ore de dat din gura. De ce ? Pentru ca atunci cand scrii ceva, acorzi mai multa atentie, te intereseaza mai mult finalitatea. E drept ca in scris pierzi un element: spontaneitatea, dar prefer spontaneitatea in actiuni, nu in vorbe.
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu