N-am stiut niciodata sa stau sub un copac inflorit. L-am privit numai de la distanta cu ochi de matematician, impartindu-l in numere si inmultindu-l cu bucuria trecatorilor. Nici muzica lui n-am auzit-o, intotdeauna vantul batea prea tare. Poezia din parfumul lui a fost de atat de multe ori comentata si interpretata incat si-a pierdut orice semnificatie.
Asa ca am asteptat cuminte sa vina ploaia, sa arda sunetele de alb sau roz si sa faca loc verdelui. Sub frunze stiu sa adorm si mai ales sa ma trezesc. Cu ele stiu sa vorbesc... Imi sunt dragi pentru ca nu dispar dupa prima ploaie, dupa primul anotimp.
Florile nu pot rezista decat in grup, numai legate de alte flori. In schimb frunzele se incapataneaza sa razbeasca, isi fac loc printre flori si nu fac discriminare intre alb si roz. Ele n-au in sange spiritul de turma, respira mai multe anotimpuri si stiu sa se scalde la fel de bine si-n soare si-n ploi.
Un copac infrunzit e mai sincer decat un copac inflorit...
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu