Ploua... tare... si aud o voce strigandu-ma. As vrea sa ma opresc din mers si sa ma intorc... mi se pare atat de cunoscuta, dar ma hotarasc sa inaintez. Am facut destule popasuri, chiar am spus pentru prima oara mai mult decat credeam vreodata ca o sa spun, dar am fost presata de timp si de dorinta de a nu regreta ce n-am facut.
Si suprinzator : nici nu regret acum ce am facut, a fost ca o eliberare.
Dar vocea din ploaie nu poate fi a ta, stiu sigur ca ai plecat in directia opusa.Si erai si grabit... si au trecut si 3 zile. NU, nu esti tu. Ai ramas in gust de cirese si in zgomot de biciclete. Iar eu nu stiu daca vreau sa te mai aud. Nu te evit, nu asta-i ideea, chiar o sa te salut cu zambetul pe buze, dar atat. Stiu ca o sa te intalnesc in continuare, asta s-a intamplat si pana acum fara sa fortez eu destinul. Asa a fost sa fie si eu am raspuns la ceea ce ne-a fost dat, am indraznit sa deschid ochii, nu sa merg pe sub pamant ca un sobol si sa nu vad ceea ce e evident.
Sunt convinsa de un lucru : o sa ma tii minte mult timp de acum incolo... si eu o sa te uit mai repede decat pe oricare.
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu