Nici nu-mi mai aduc aminte cand am fost ultima oara asa de pierduta... Nu am in cap decat un singur lucru, un singur lucru nu ma paraseste : Australia. Vreau sa ajung acolo si o sa fac tot ce pot pentru a ajunge anul asta. In rest, visele mi se transforma in lacrimi interioare, le simt cum imi inunda inima. Si afara ploua de peste 10 ore... si camera asta ma strange. Suntem asa de multi aici si azi nu mai pot sa aud maghiara, turca, nici macar engleza. Vreau sa tac. Vreau sa ma lasati sa plang in interior. Pentru ca azi... mi-e dor de tara mea si de timpul pe care l-am pierdut pe drum.
Azi simt cum timpul a trecut acolo fara mine, cum toti si-au continuat vietile, cum timpul nu a stat pe loc. Am pierdut un anotimp, nu o sa mai vad graul verde de pe camp, nici porumbul. De fapt, n-o sa vad graul deloc anul asta. Aici nu au lanuri de grau, iar acasa o sa fie deja cules cand ajung. Nu mai vreau vreme schimbatoare, vreau sa stiu ca o sa fie o zi frumoasa daca a iesit soarele de dimineata, nu ca la ora 2 s-ar putea sa fie furtuna. Mda, acum s-a oprit minunata ploaie si e soare. Urasc porcaria asta de vreme.
Ma urmareste tot mai mult moartea de cand am venit aici. Nu gandul ca o sa mor, nu ma sperie asta... ci moartea celor dragi. Ma trezesc ingrozita, cu imaginea intoarcerii mele in tara si cu vestea ca bunicii mei au murit. Uneori si parintii. Mi se pare atunci ca sunt o tradatoare, ca am fugit si ca i-am lasat singuri. Desi stiu ca si in tara era la fel, eram la Timisoara si ei la 380 km departare tot nu ma pot calma, tot simt un gol. Nu sunt ipocrita, am avut multe de castigat venind aici...
Dar azi mi se par asa putine si nu mai suport pe nimeni din tara asta si nici pe cei cu care am impartit 'camera comuna' timp de aproape 3 luni. Vreau sa fiu invizibila, sa dorm 10 zile si sa ma trezesc in tren, avion... tren... Timisoara... acasa. Si apoi, dupa ce-mi umplu sufletul cu oameni dragi sa pornesc spre Bucuresti, vechea iubire. Ma simt tradata de destin, de ce nu m-a dus spre Bucuresti? Nu eram facuta pentru Timisoara, e prea sec pentru mine orasul asta in care mi-am irosit 3 ani. Poate singurul motiv pentru care am fost aruncata acolo a fost cultivarea obisnuintei cu distanta. Sa invat cum e sa stai departe de familie, sa invat sa-mi fac prieteni indiferent de locatie sa fiu pregatita pentru Australia.
Si Olanda tot un pas cred ca este. Australia mai e numita si New Holland...
Mai am zece zile si o sa incep sa traiesc din nou...
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu