Durerea de masea e cea mai nenorocita. Esti ca o leguma, nu poti sa percepi nimic. Metallica e in camera ta si-ti da un concert privat, caci, indiferent ce muzica ai incerca sa asculti, tot rock auzi. Secundele, minutele , orele se topesc in infinit, simti ca nu mai ai scapare, ca nu mai poti iesi din situatia asta nicicum. E ca si cand Freddy Mercury, Elvis si John Lennon se intalnesc la birtul din colt si canta « Of, viata mea ». Toata lumina din lume te violeaza si nu-i nici un trecator sa te scape, ochii , desi inchisi , privesc un meci de tenis in care tie-breakul nu se mai termina.
Ion Dolanescu, joaca alba-neagra cu celebra-i « repeziciune » cu putinii neuroni care iti mai palpaie, cele 4 anotimpuri joaca box cu inima ta, facandu-te pe rand knock out si aruncandu-te peste ring.
Ai in fata ochilor toate filmele proaste iar butonul care le-ar opri derularea e de mult stricat, Nu te poti misca, picioarele refuza sa te scoata la o plimbare, te lasa in agonie, sa te zbati ca un peste pe uscat.
Nu, nu te gandesti la cei dragi, ci doar la tine. Esti cea mai egoista fiinta de pe pamant, fie ca iti doresti sa pieri pentru a scapa de durere, fie ca vrei sa scapi pentru a uita apoi din nou sa zambesti cand soarele te incalzeste. Oricum ar fi, nu te intereseaza decat propria persoana, nu mai vrei sa ai de-a face cu nimeni in momentele alea, oricine e o povara mai mare chiar decat propria-ti persoana incoltita acum de plansete ale tuturor partilor corpului.
Apoi, cand incepi sa realizezi ca respiri, iti doresti poate sa dormi putin, sa te tina in brate si apoi , intinsi pe pat, sa se joace in parul tau Nu vrei nici macar sa-ti vorbeasca, te-ar zgaria vocea , vrei numai atentia sa si sa stii ca e acolo. Nici tu nu i-ai vorbi, n-ai deschide nici macar ochii... si ai redeveni copil.
@+
anomiS
joi, februarie 26
miercuri, februarie 25
Is that alright... with you ?
Is the wrong time for somebody new, it's a small crime... and I got no excuse...
dar cum sa te abtii ? Muzica mi-a condus dintotdeauna viata. Daca e ceva constant in viata mea, acel lucru e ea, mi-a curs mereu prin vene, fie rosie, fie albastra.Azi mi-a venit dupa destul de mult timp sa cant, o melodie nu tocmai happy, 9 crimes.
Poti spune atat de multe lucruri printr-o piesa, poti da peste cap intregul univers al unei persoane prin cateva acorduri. Nush cum reactioneaza altii, dar eu analizez o melodie pana la cel mai mic detaliu, cum sunt alese versurile, cum e intonatia, pe ce anume pune interpretul accent, cata credibilitate au secundele alea de rai. Am tendinta sa cataloghez oamenii dupa muzica pe care o asculta, e un criteriu de baza pentru selectarea celor care-mi sunt dragi.
Cu toate astea, au fost nemumarate cazurile in care persoanele care vibreaza la aceleasi acorduri mi-au dovedit ca nu respira acelasi lucru , ca nu inteleg acelasi lucru ca mine. Nu-mi plac coincidentele muzicale, cand un el iubeste aceeasi melodie, sau melodia la care ma gandesc eu , pe care o caut , o asculta chiar atunci el. Spun coincidente pentru ca nu vreau sa le consider mai mult, pentru ca you give your gun away when it's loaded, and if you don't shoot it how am I supposed to hold it ?
Ai ceva, simt ca ai ceva... dar this is not what I do and it's the wrong kind of place to be thinking of you.
Zi-mi, inseli prin muzica ?
@+
anomiS
dar cum sa te abtii ? Muzica mi-a condus dintotdeauna viata. Daca e ceva constant in viata mea, acel lucru e ea, mi-a curs mereu prin vene, fie rosie, fie albastra.Azi mi-a venit dupa destul de mult timp sa cant, o melodie nu tocmai happy, 9 crimes.
Poti spune atat de multe lucruri printr-o piesa, poti da peste cap intregul univers al unei persoane prin cateva acorduri. Nush cum reactioneaza altii, dar eu analizez o melodie pana la cel mai mic detaliu, cum sunt alese versurile, cum e intonatia, pe ce anume pune interpretul accent, cata credibilitate au secundele alea de rai. Am tendinta sa cataloghez oamenii dupa muzica pe care o asculta, e un criteriu de baza pentru selectarea celor care-mi sunt dragi.
Cu toate astea, au fost nemumarate cazurile in care persoanele care vibreaza la aceleasi acorduri mi-au dovedit ca nu respira acelasi lucru , ca nu inteleg acelasi lucru ca mine. Nu-mi plac coincidentele muzicale, cand un el iubeste aceeasi melodie, sau melodia la care ma gandesc eu , pe care o caut , o asculta chiar atunci el. Spun coincidente pentru ca nu vreau sa le consider mai mult, pentru ca you give your gun away when it's loaded, and if you don't shoot it how am I supposed to hold it ?
Ai ceva, simt ca ai ceva... dar this is not what I do and it's the wrong kind of place to be thinking of you.
Zi-mi, inseli prin muzica ?
@+
anomiS
luni, februarie 23
Am o problema... si problema nu e mica..
Nu e vorba de melodia funny a lui Andries, ci chiar am o problema: imi doresc ceva numai pana cand reusesc sa-l obtin. Lupt cu indarjire, cu o sete de nepotolit, cu incapatanare, ca un leu ce sunt pentru diversele lucruri sau persoane care ma atrag. Apoi, cand sunt aproape, nu mai reprezinta aproape nici un interes.
Am avut niste zile groaznice cat m-am chinuit sa obtin bursa pentru Olanda. M-am certat cu profi, secretare, personalul de la relatii internationale. Am vorbit si cu proful oranizator al cursului, am alergat dupa actele pentru dosar, am facut scrisori de motivatie, cereri peste cereri... si-acum , cand mai am o luna si plec , parca ma lasa rece.
Si cu oamenii tot asa. Mi se pune pata pe cate unii si atac. Cand sunt la un pas de a-i avea aproape, ma distantez, nu mai dau semne zile intregi si daca nu insista ei, adio. Cei mai buni prieteni ii am nu pentru ca as fi stiut eu sa cultiv relatia, ci pentru ca au vazut ei in mine ca sunt o persoana care merita si s-au tinut de capul meu.
Imi place sa am mereu ceva pentru care sa lupt,ceva care sa ma oblige sa-mi pun mintea la contributie si sa-mi folosesc fortele la maxim, sa ma epuizez.
Momentan ma lupt cu jobul. O sa ies , ca de obicei, invingatoare pentru ca in sfarsit scap de ei, ii las sa se ocupe ei in continuare de prostie, inconstienta, de verzisorii care au inghitit majoritatea partilor bune din om. E o satisfactie, decolez de acolo... spre Olanda, e un triumf al cunostintelor asupra banilor, e o victorie placuta mie, ceva ce sper sa apreciez mereu, sa nu ma las si eu tarata in mocirla in care se scalda atat de multa lume.
Apoi, mai jonglez cu ceva, m-as baga, nu m-as baga... imi placi, nu-mi placi... cred ca mai bine imi bag in cap gandul ca nu e un moment bun pentru asta, timingul nu-i bun, mai bine ma concentrez pe plecare si tac. Desi, nu pot sa ma abtin, cred k n-o sa stau cu mainile-n san , tot aprind eu ceva pana in aprilie.
Profetul... si cioburile lui... m-au cam dezamagit, credeam ca au mai multe de spus, dar vad ca uniformizarea e mai aproape de ceea ce e azi decat unicitatea pe care o promova cu atata ardoare. E drept, e greu sa fii diferit,sa lupti pentru ideile tale, dar daca e ceva ce ma dezamageste la oamenii mari acel lucru e alunecarea in mecanicism, in repetarea actiunilor, refuzul constient , sau nu, de a mai scrie examenul cu pix rosu, asa cum o faceau in trecut. De ce accepti plafonarea?
Cum ziceam, e cam incurcata treaba cu problema asta. As vrea un medicament, cu efect macar temporar.
@+
anomiS
Am avut niste zile groaznice cat m-am chinuit sa obtin bursa pentru Olanda. M-am certat cu profi, secretare, personalul de la relatii internationale. Am vorbit si cu proful oranizator al cursului, am alergat dupa actele pentru dosar, am facut scrisori de motivatie, cereri peste cereri... si-acum , cand mai am o luna si plec , parca ma lasa rece.
Si cu oamenii tot asa. Mi se pune pata pe cate unii si atac. Cand sunt la un pas de a-i avea aproape, ma distantez, nu mai dau semne zile intregi si daca nu insista ei, adio. Cei mai buni prieteni ii am nu pentru ca as fi stiut eu sa cultiv relatia, ci pentru ca au vazut ei in mine ca sunt o persoana care merita si s-au tinut de capul meu.
Imi place sa am mereu ceva pentru care sa lupt,ceva care sa ma oblige sa-mi pun mintea la contributie si sa-mi folosesc fortele la maxim, sa ma epuizez.
Momentan ma lupt cu jobul. O sa ies , ca de obicei, invingatoare pentru ca in sfarsit scap de ei, ii las sa se ocupe ei in continuare de prostie, inconstienta, de verzisorii care au inghitit majoritatea partilor bune din om. E o satisfactie, decolez de acolo... spre Olanda, e un triumf al cunostintelor asupra banilor, e o victorie placuta mie, ceva ce sper sa apreciez mereu, sa nu ma las si eu tarata in mocirla in care se scalda atat de multa lume.
Apoi, mai jonglez cu ceva, m-as baga, nu m-as baga... imi placi, nu-mi placi... cred ca mai bine imi bag in cap gandul ca nu e un moment bun pentru asta, timingul nu-i bun, mai bine ma concentrez pe plecare si tac. Desi, nu pot sa ma abtin, cred k n-o sa stau cu mainile-n san , tot aprind eu ceva pana in aprilie.
Profetul... si cioburile lui... m-au cam dezamagit, credeam ca au mai multe de spus, dar vad ca uniformizarea e mai aproape de ceea ce e azi decat unicitatea pe care o promova cu atata ardoare. E drept, e greu sa fii diferit,sa lupti pentru ideile tale, dar daca e ceva ce ma dezamageste la oamenii mari acel lucru e alunecarea in mecanicism, in repetarea actiunilor, refuzul constient , sau nu, de a mai scrie examenul cu pix rosu, asa cum o faceau in trecut. De ce accepti plafonarea?
Cum ziceam, e cam incurcata treaba cu problema asta. As vrea un medicament, cu efect macar temporar.
@+
anomiS
sâmbătă, februarie 14
Si umbra aceea esti tu...
De ceva timp sunt si fericita si trista... plutesc cumva intre implinire si declin, pentru ca mi-e bine, simt ca am descoperit perfectiunea, lumina aia care te face mai bun, care-ti insenineaza ziua.
Dar in acelasi timp e tristete, pentru ca el e ca o umbra... intangibila. E atat de rau ca e bine, imi place sa cred ca nu numai eu am sentimentul asta al recunoasterii lui, a acelui EL. Stiu sigur ca mi-e de ajuns doar sa stiu ca mai poate exista asa ceva, ca nu e doar o utopie,imi schimba starea de spirit doar auzul vocii lui. Insa nu ma pot abtine sa sper... si mi-e greu pentru ca mi se pare ca tocmai el ma incurajeaza. Nu ma pot opri sa ma gandesc cum ar fi stat toata situatia asta daca ne-am fi intalnit acum un an,un an si jumatate.
In primul rand imi place muzica, apoi sensibilitatea sa. Mintea ascutita, modul in care se raporteaza la ideea de reintregire a cuplului androgin. Am apreciat omul, asta a fost initial...
Dupa cateva zile am aflat mai multe despre viata lui si am simtit un fir invizibil care ne leaga.Ratiunea a actionat inca de atunci: e mult prea ciudat, e departe, nu mai e chiar un pusti, n-ai habar cum a evoluat viata lui in ultimul an. Si mi-am impus sa stau in banca mea.
Timpul zboara cand il ascult, si la final ochii lui ma incearcana.Ma uit la mana lui pe care o duce mereu la barbie si ma intristez, pentru ca putea sa fie altfel daca ne intalneam mai demult.Sincer imi doresc ca el sa nu fi intrat in hora doar pentru ca asa o impun regulile societatii, sa o fi intalnit pe EA, cea pe care o cauta de atatia ani,altfel toata admiratia mea pentru ceea ce reprezinta el s-ar destrama intr-o secunda.
Mais je fume plus... j'ecoute les memes chansons et je suis malade quand il s'en va... e ceva ce nu pot controla.
Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta... cand zorile noaptea-si dezleaga, ma satur c-o umbra si-atat.Si mi-e de ajuns ca am vazut ca esti acolo, o sa ma departez, destinul a hotarat inaintea mea care-i drumul...
@+
anomiS
Dar in acelasi timp e tristete, pentru ca el e ca o umbra... intangibila. E atat de rau ca e bine, imi place sa cred ca nu numai eu am sentimentul asta al recunoasterii lui, a acelui EL. Stiu sigur ca mi-e de ajuns doar sa stiu ca mai poate exista asa ceva, ca nu e doar o utopie,imi schimba starea de spirit doar auzul vocii lui. Insa nu ma pot abtine sa sper... si mi-e greu pentru ca mi se pare ca tocmai el ma incurajeaza. Nu ma pot opri sa ma gandesc cum ar fi stat toata situatia asta daca ne-am fi intalnit acum un an,un an si jumatate.
In primul rand imi place muzica, apoi sensibilitatea sa. Mintea ascutita, modul in care se raporteaza la ideea de reintregire a cuplului androgin. Am apreciat omul, asta a fost initial...
Dupa cateva zile am aflat mai multe despre viata lui si am simtit un fir invizibil care ne leaga.Ratiunea a actionat inca de atunci: e mult prea ciudat, e departe, nu mai e chiar un pusti, n-ai habar cum a evoluat viata lui in ultimul an. Si mi-am impus sa stau in banca mea.
Timpul zboara cand il ascult, si la final ochii lui ma incearcana.Ma uit la mana lui pe care o duce mereu la barbie si ma intristez, pentru ca putea sa fie altfel daca ne intalneam mai demult.Sincer imi doresc ca el sa nu fi intrat in hora doar pentru ca asa o impun regulile societatii, sa o fi intalnit pe EA, cea pe care o cauta de atatia ani,altfel toata admiratia mea pentru ceea ce reprezinta el s-ar destrama intr-o secunda.
Mais je fume plus... j'ecoute les memes chansons et je suis malade quand il s'en va... e ceva ce nu pot controla.
Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta... cand zorile noaptea-si dezleaga, ma satur c-o umbra si-atat.Si mi-e de ajuns ca am vazut ca esti acolo, o sa ma departez, destinul a hotarat inaintea mea care-i drumul...
@+
anomiS
The five people you meet in heaven
SÎMBĂTĂ, IANUARIE 17
Cei cinci oameni pe care ii intalnesti in rai... interesanta idee.
In primul rand , e nevoie de un rai, nu ? Pentru mine, raiul ar fi coasta Racovitei. As urca pe drumurile alea, printre arbustii aia care mi-au zgariat de atatea ori mainile si picioarele, as sari peste apa aia si din cand in cand as ramane cu piciorul blocat in terenul ala mlastinos. Apoi, as bea apa de la izvor si as merge sa culeg flori prin padure. As culege viorele si tamaioare si mi-ar fi prea lene sa stau acolo in padure sa le aranjez asa ca as urca cu ele pana-n varf.
As ajunge fleasca si dandu-mi sufletul de oboseala si efort; m-as tolani pe marginea prapastiei. Chiar langa margine, pentru ca nu s-ar surpa, cu picioarele in jos, uitandu-ma in departare si incercand sa descifrez in departare care sunt biserica si caminul cultural din satele din jur. Apoi mi-as muta privirea spre cele 3 blocuri turn din Bals, spre podul miscator pe care ne-am alergat de atatea ori, ne-am murdarit pe maini de vaselina incercand sa ne tinem bine ca sa nu cadem cand ne apucam sa-l zdruncinam.
Intr-un final mi-as aduce aminte de flori si, luand pozitia turcului as incepe sa separ frunzele de flori si as face un buchet mare. M-as intinde pe spate si as incepe sa descopar in nori diverse fiinte sau obiecte. Dupa cateva ore de vegetare, m-as ridica, as inspira adanc, m-as mai uita o data la "universul" din fata mea si as incepe sa cobor, pe alta parte. Cand as ajunge la pod, m-as aseza pe lemne la mijlocul lui si m-as uita la Oltet.
Am cam uitat cei 5 oameni, asa-i ? Parca despre ei era vorba...
Nu, nu era vorba despre ei, filmul arata clar ca ele sunt elementul-surpriza.Asa ca nush cine o sa fie in raiul meu.
Sper numai sa nu se rataceasca prea mult pe drum...
Care-i raiul tau ?
matchbox twenty - these hard times
Asculta mai multe audio Muzica »
@+
anomiS
Cei cinci oameni pe care ii intalnesti in rai... interesanta idee.
In primul rand , e nevoie de un rai, nu ? Pentru mine, raiul ar fi coasta Racovitei. As urca pe drumurile alea, printre arbustii aia care mi-au zgariat de atatea ori mainile si picioarele, as sari peste apa aia si din cand in cand as ramane cu piciorul blocat in terenul ala mlastinos. Apoi, as bea apa de la izvor si as merge sa culeg flori prin padure. As culege viorele si tamaioare si mi-ar fi prea lene sa stau acolo in padure sa le aranjez asa ca as urca cu ele pana-n varf.
As ajunge fleasca si dandu-mi sufletul de oboseala si efort; m-as tolani pe marginea prapastiei. Chiar langa margine, pentru ca nu s-ar surpa, cu picioarele in jos, uitandu-ma in departare si incercand sa descifrez in departare care sunt biserica si caminul cultural din satele din jur. Apoi mi-as muta privirea spre cele 3 blocuri turn din Bals, spre podul miscator pe care ne-am alergat de atatea ori, ne-am murdarit pe maini de vaselina incercand sa ne tinem bine ca sa nu cadem cand ne apucam sa-l zdruncinam.
Intr-un final mi-as aduce aminte de flori si, luand pozitia turcului as incepe sa separ frunzele de flori si as face un buchet mare. M-as intinde pe spate si as incepe sa descopar in nori diverse fiinte sau obiecte. Dupa cateva ore de vegetare, m-as ridica, as inspira adanc, m-as mai uita o data la "universul" din fata mea si as incepe sa cobor, pe alta parte. Cand as ajunge la pod, m-as aseza pe lemne la mijlocul lui si m-as uita la Oltet.
Am cam uitat cei 5 oameni, asa-i ? Parca despre ei era vorba...
Nu, nu era vorba despre ei, filmul arata clar ca ele sunt elementul-surpriza.Asa ca nush cine o sa fie in raiul meu.
Sper numai sa nu se rataceasca prea mult pe drum...
Care-i raiul tau ?
matchbox twenty - these hard times
Asculta mai multe audio Muzica »
@+
anomiS
Sah mat
LUNI, DECEMBRIE 22
In viata dai peste pioni, cai, alergi putin alaturi de nebuni, ajungi si la regi... de fapt , stai, e doar un rege.hmmm Turele sunt prietenele tuturor celor de mai sus, parca toti au o afinitate pentru ele, chiar si eu. Fie ca alegi alb sau negru, in final o parte tot o sa piarda. Sa zicem ca aleg negrul. De ce ? Pentru ca tind spre alb ...
Incep jocul sfios, prima mutare o are "echipa" adversa.De fiecare data. Merg incet-incet spre un pion. Imi spune ca mai bine as renunta la joc si m-as opri din drum. Nu-l ascult si-mi continui drumul. ajung la cai care nu fac altceva decat sa necheze intr-una despre cat de buni sunt ei... pe toate planurile. Intra in decor si nebunii, ma zapacesc, ma arunca intr-o lume plina de energie, de nepasare fata de orice regula si-mi fac inima sa bata la maxim. Intotdeauna mi-au placut nebunii...
Dar tot de ei reusesc sa si scap mai repede decat de restul. Ei isi dau seama ca tind spre mai mult, ca vreau regele si nu se considera in stare sa se ridice la nivelul ala, fie eu nu am rabdare sa ascult ce vor sa spuna pentru ca vreau sa respect regulile jocului si sa merg pana la finalul lui.. si plec.
Cu nebunii in inima merg mai departe si dupa momente bune de gandire , ma hotarasc sa atac regele. Dar cum drumul a fost lung si mi-a trebuit mult timp sa ma hotarasc ca vreau regele ... acesta are langa el o regina.Aproape de fiecare data. Si indiferent daca ea e acolo pentru ca merita, pentru ca el chiar o doreste pe ea sau doar din plictiseala, din teama lui de singuratate eu nu ma mai amestec. Nu vreau. Nu e usor,dar am respect pentru relatii. Si-ncep atunci sa ma intreb daca a meritat sa fac tot drumul, daca nu cumva pionul era mai bun, daca ...
dar asta n-o sa stiu, n-o sa stim niciodata. Cat despre regi, se spune ca te pot gasi si-n gaura de sarpe daca vor, asa ca, la ce bun sa le stai prin preajma aiurea...
Un joc frumos, dar greu...
P.S. : Craciun fericit ! :)
@+
anomiS
In viata dai peste pioni, cai, alergi putin alaturi de nebuni, ajungi si la regi... de fapt , stai, e doar un rege.hmmm Turele sunt prietenele tuturor celor de mai sus, parca toti au o afinitate pentru ele, chiar si eu. Fie ca alegi alb sau negru, in final o parte tot o sa piarda. Sa zicem ca aleg negrul. De ce ? Pentru ca tind spre alb ...
Incep jocul sfios, prima mutare o are "echipa" adversa.De fiecare data. Merg incet-incet spre un pion. Imi spune ca mai bine as renunta la joc si m-as opri din drum. Nu-l ascult si-mi continui drumul. ajung la cai care nu fac altceva decat sa necheze intr-una despre cat de buni sunt ei... pe toate planurile. Intra in decor si nebunii, ma zapacesc, ma arunca intr-o lume plina de energie, de nepasare fata de orice regula si-mi fac inima sa bata la maxim. Intotdeauna mi-au placut nebunii...
Dar tot de ei reusesc sa si scap mai repede decat de restul. Ei isi dau seama ca tind spre mai mult, ca vreau regele si nu se considera in stare sa se ridice la nivelul ala, fie eu nu am rabdare sa ascult ce vor sa spuna pentru ca vreau sa respect regulile jocului si sa merg pana la finalul lui.. si plec.
Cu nebunii in inima merg mai departe si dupa momente bune de gandire , ma hotarasc sa atac regele. Dar cum drumul a fost lung si mi-a trebuit mult timp sa ma hotarasc ca vreau regele ... acesta are langa el o regina.Aproape de fiecare data. Si indiferent daca ea e acolo pentru ca merita, pentru ca el chiar o doreste pe ea sau doar din plictiseala, din teama lui de singuratate eu nu ma mai amestec. Nu vreau. Nu e usor,dar am respect pentru relatii. Si-ncep atunci sa ma intreb daca a meritat sa fac tot drumul, daca nu cumva pionul era mai bun, daca ...
dar asta n-o sa stiu, n-o sa stim niciodata. Cat despre regi, se spune ca te pot gasi si-n gaura de sarpe daca vor, asa ca, la ce bun sa le stai prin preajma aiurea...
Un joc frumos, dar greu...
P.S. : Craciun fericit ! :)
@+
anomiS
Oscar Wilde stia ce pot face tablourile...
MIERCURI, OCTOMBRIE 15
N-am inteles niciodata cum se pot desparti pictorii de lucrarile lor. Un scriitor are oricand alaturi macar manuscrisul, dar ei trebuie sa renunte la opera lor pentru totdeauna. De cateva zile ma simt in postura artistului plastic: am 2 tablouri pe care sunt pe punctul de a le vinde, stiu ca ambele vor disparea intr-un final, dar nu stiu la care sa renunt mai intai.
Primul e mai putin incarcat de semnificatie. Ia lumea in ras, dar ma ia pe mine in serios, imi gadila orgoliul, rareori ma contrazice si parca isi doreste sa ramana mai mult timp prin preajma. E cu mine in momentele de nebunie, de spontaneitate, desi poate e doar oportunist. Ramane cu mine pentru ca apreciaza amestecul de culori folosit pentru a-l aduce la forma actuala, dar de indata ce ar aparea multi cumparatori interesati de el si-ar lua iute picioarele la spinare. E in plus destul de atasat si de cel care l-a transformat in panza, inainte ca eu sa incep sa astern culoarea. Poate prea mult. Ce-i drept, 3-4 ani a durat confectionarea panzei. Dar n-ar trebui sa rupa afectiunea pentru ce-a fost inainte si sa nu-mi mai vorbeasca de cel care i-a dat doar o forma? La urma urmei eu ii dau culoare, i-am dat si o sa-i mai adaug, inca nu e gata lucrarea.Sau sunt prea egoista?
Cel de-al doilea tablou e ceva mai complicat. Simt ca ia viata in serios dar ma ia pe mine in ras, pentru ca nici eu nu prea reusesc sa-i dezleg semnificatia. De fapt, nici nu stiu daca vreau sa descifrez. Ne leaga un singur lucru: o carte. Da, tabloul asta mi-a fost pasat deja inceput, continea in el cateva pasaje dintr-o carte si mi-a starnit astfel curiozitatea de a citi respectiva carte. Si cartea asta are un efect ciudat asupra mea, am frisoane, imi vine sa plang, ma atrage ca un magnet desi in acelasi timp imi ingheata sangele.Cred ca cel mai bine ar fi s-o termin cat mai repede, sa ma indepartez de ea, caci imi omoara incet-incet toate visele, ma face sa cred ca ceea ce doresc altii e mai presus de ce dorim noi, ca trebuie sa ma resemnez, sa nu-mi propun sa ating inaltul pentru ca oricum nu voi reusi. Si eu vreau sa pot !
Daca stau si ma gandesc bine, s-a putea sa nu fie tabloul de vina, ci doar cartea.Mai exact,personajul "Euclid". Dand un search printre amintirile din trecut mi-am dat seama ca intodeauna omul asta a avut o oarecare putere, influenta asupra mea. Adolescentul miop,domnisoara Christina, sarpele... aproape tot ce mi-a cazut in mana scris de el m-a marcat si mi-a inghetat timpul in care le-am parcurs. Parca ma controla ca pe o papusa, nu puteam sa ma desprind de vraja.Parca e mereu langa mine atunci cand citesc, ma manipuleaza, ma mustra si ma paralizeaza. Uitasem de starile astea pana cand am dat iar de el.Cartea nu e scrisa de el, dar el tot e prezent, tot ma sageteaza din continutul ei.
Si nu e vina tabloului.Ce treaba are el cu starile mele, cu atrofierea, cu timpul mort pe care le resimt cand deschid cartea ?
Ambele tablouri imi sunt dragi,dar simt ca ma voi desparti in curand de ele.
Habar n-am in ce ordine ori cat timp vor mai ramane efectiv langa mine.
...dar poate vor avea si ele ceva de spus in toata povestea asta, nu voi controla doar eu separarea de ele.
@+
anomiS
N-am inteles niciodata cum se pot desparti pictorii de lucrarile lor. Un scriitor are oricand alaturi macar manuscrisul, dar ei trebuie sa renunte la opera lor pentru totdeauna. De cateva zile ma simt in postura artistului plastic: am 2 tablouri pe care sunt pe punctul de a le vinde, stiu ca ambele vor disparea intr-un final, dar nu stiu la care sa renunt mai intai.
Primul e mai putin incarcat de semnificatie. Ia lumea in ras, dar ma ia pe mine in serios, imi gadila orgoliul, rareori ma contrazice si parca isi doreste sa ramana mai mult timp prin preajma. E cu mine in momentele de nebunie, de spontaneitate, desi poate e doar oportunist. Ramane cu mine pentru ca apreciaza amestecul de culori folosit pentru a-l aduce la forma actuala, dar de indata ce ar aparea multi cumparatori interesati de el si-ar lua iute picioarele la spinare. E in plus destul de atasat si de cel care l-a transformat in panza, inainte ca eu sa incep sa astern culoarea. Poate prea mult. Ce-i drept, 3-4 ani a durat confectionarea panzei. Dar n-ar trebui sa rupa afectiunea pentru ce-a fost inainte si sa nu-mi mai vorbeasca de cel care i-a dat doar o forma? La urma urmei eu ii dau culoare, i-am dat si o sa-i mai adaug, inca nu e gata lucrarea.Sau sunt prea egoista?
Cel de-al doilea tablou e ceva mai complicat. Simt ca ia viata in serios dar ma ia pe mine in ras, pentru ca nici eu nu prea reusesc sa-i dezleg semnificatia. De fapt, nici nu stiu daca vreau sa descifrez. Ne leaga un singur lucru: o carte. Da, tabloul asta mi-a fost pasat deja inceput, continea in el cateva pasaje dintr-o carte si mi-a starnit astfel curiozitatea de a citi respectiva carte. Si cartea asta are un efect ciudat asupra mea, am frisoane, imi vine sa plang, ma atrage ca un magnet desi in acelasi timp imi ingheata sangele.Cred ca cel mai bine ar fi s-o termin cat mai repede, sa ma indepartez de ea, caci imi omoara incet-incet toate visele, ma face sa cred ca ceea ce doresc altii e mai presus de ce dorim noi, ca trebuie sa ma resemnez, sa nu-mi propun sa ating inaltul pentru ca oricum nu voi reusi. Si eu vreau sa pot !
Daca stau si ma gandesc bine, s-a putea sa nu fie tabloul de vina, ci doar cartea.Mai exact,personajul "Euclid". Dand un search printre amintirile din trecut mi-am dat seama ca intodeauna omul asta a avut o oarecare putere, influenta asupra mea. Adolescentul miop,domnisoara Christina, sarpele... aproape tot ce mi-a cazut in mana scris de el m-a marcat si mi-a inghetat timpul in care le-am parcurs. Parca ma controla ca pe o papusa, nu puteam sa ma desprind de vraja.Parca e mereu langa mine atunci cand citesc, ma manipuleaza, ma mustra si ma paralizeaza. Uitasem de starile astea pana cand am dat iar de el.Cartea nu e scrisa de el, dar el tot e prezent, tot ma sageteaza din continutul ei.
Si nu e vina tabloului.Ce treaba are el cu starile mele, cu atrofierea, cu timpul mort pe care le resimt cand deschid cartea ?
Ambele tablouri imi sunt dragi,dar simt ca ma voi desparti in curand de ele.
Habar n-am in ce ordine ori cat timp vor mai ramane efectiv langa mine.
...dar poate vor avea si ele ceva de spus in toata povestea asta, nu voi controla doar eu separarea de ele.
@+
anomiS
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)