Pentru prima data dupa 5 luni cred ca incep sa vad adevarul... si tocmai in intuneric. In bezna din camera asta, unde sunt acum singura. Vad chiar clar, nu e ceata, nu ma uit printre picaturile de ploaie, nu ma ascund dupa melodii, nu ma inchid in zambete. Te vad pentru prima data ca pe ceva care doar consuma... care se hraneste cu iluzii, cu persoanele pe care le intalneste. Nu o faci cu rautate, cu toate ca o faci constient, dar o faci pentru ca numai asa iti obtii energia. Exact ca mine...
In noaptea asta ma vad in tine. Ciudat, tocmai melodia de azi ruleaza acum... Stiu ca si eu ma comport similar, nu chiar la acelasi nivel, da' ai ceva ani in fata. Poate asa o sa fiu si eu la varsta aia. Asta nu inseamna ca nu-ti mai recunosc influenta asupra mea... e inca vie, dar a scazut. Acum o simt la alt nivel. Imi dau seama ca esti de fapt un pion, ceva de care m-am lovit pentru a ma vedea pe mine in viitor, pentru a mi se arata o posibila varianta a unui eu in 5-6 ani...
Azi, felul in care te-ai purtat, ce ai zis ... m-a trezit. Mi-am dat seama ca nu sunt mai breaza decat tine, ca amandoi mancam oamenii interesanti pe care-i intalnim, le furam partea buna si plecam mai departe. Nu ne place sa stam prea mult prin preajma, luam doar cunostinte, bunatate, veselie de la altii pentru a putea trai. Suntem nebuni cateva zile si apoi ignoram zile in sir. Suntem incapabili sa ne lungim la discutii sau nu vrem... inca nu stiu raspunsul, dar asta e sigur: atunci cand ne place o persoana o tinem la distanta. Prea multa apropiere strica. Asa gandim si totul se termina brusc, fara explicatii, fara motive, fara sa ne luam la revedere... pentru ca stim ca e posibil sa ne mai lovim in viitor de respectiva persoana.
Simtim legatura pe care o avem cu ea...
Si am inceput sa plec. Te-am secat de tot ce ai acum, dar sunt sigura ca in viitor o sa am ce sa mai storc din tine daca o sa ne mai intalnim. Insa, pe moment, dragul meu, esti ca o scoica in nisip. Departe de mare si la indemana oricui. Nu stiu cat ai furat tu din mine, dar eu am un bagajel destul de consistent si o sa-l port cu mine. E trist momentul cand iti dai seama ca nu mai ai ce sa iei de la cineva... iti pierzi interesul. Adica da, respecti in continuare persoana respectiva, dar mai mult pentru ce a insemnat candva pentru tine... insa cu fiecare discutie purtata iti dai seama ca ii stii fiecare mutare, ca nu te mai surprinde, ca nu vezi nimic nou.
Totul devine atat de banal, e rutina. Continui sa vorbesti cu ea, dar pe zi ce trece tot mai putin, mai mult din respect pentru ceea ce ti-a dat. Incepi sa-i vezi defectele, ticurile, sa nu mai acorzi atentie cuvintelor pe care ti le adreseaza.Desi e trist e indescriptibil de linistitor si de placut. Stii ca ai castigat ceva. Da, am castigat niste luni minunate, insa nu mai esti soarele in jurul caruia ma invarteam acum o saptamana chiar. Si partea ciudata e ca toate s-au declansat din cateva cuvinte, spuse aiurea si neimportante pentru majoritatea... dar iluminatoare pentru mine. Ele si un film, serial, american chiar si mai mult, comedie. Dar mi-a aratat ceva...
Te las... mi-a parut bine de cunostinta, ne mai auzim now and then... o sa te ascult cu drag mereu, o sa vad mereu in cuvintele tale zilele cand te credeam atoatecunoscator... dar a murit. Azi a murit ceva in mine.
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu