Sufar de sindromul Camil Petrescu. Vad idei, scriu sentimente, apar utopia, nu aud ce-mi spun cei din jur, traiesc pentru adevar si sinceritate.
Stiu cine sunt, exprim exact ceea ce vreau, tin la distanta pentru ca asta imi doresc, nu-mi place sa ma trag de sireturi cu oricine. Sunt extrem de selectiva in ceea ce-i priveste pe cei care o sa-mi stea aproape. Cred ca pe viitor o sa fiu capabila sa intru in coma datorita prostiei care a sarit de mult gardul gradinei lui Dumnezeu. De ce oare n-ai pus, Doamne, sarma ghimpata ? Cum poti sa-i lasi sa vorbeasca asa liber. De fapt de vorbit pot vorbi, sunt surda, dar sa nu-i vad defiland...
Am soare in ochi, parul blocheaza dorinta de a-i intelege, de a-i tolera si ma forteaza sa inchid ochii si sa dorm atunci cand sunt in preajma snobismului, ipocriziei, nepotismului, urateniei sufletesti, mizeriilor umane.
Voi milita mereu pentru ca cercul sa nu devina patrat, indiferent de consecinte, voi acorda intotdeauna prioritate activitatilor care ma fac pe mine sa ma simt bine, nu pe ceilalti, nu voi purta masti, nu voi sustine niciodata ceva in care nu cred. Stiu ca sunt multe fiare care abia asteapta sa se arunce asupra a ceea ce pare a fi o prada usora, care nu se aliniaza regulilor junglei,dar cred ca o sa aiba o mare surpriza: prada asta usoara se transforma in regele junglei cand e atacata.
La ideile mele nu pot renunta ca la o haina. (Camil Petrescu)
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu