... esti binele, precum esti raul meu, cea mai cumplita dintre ipoteze.
Nu inteleg de ce am facut ce-am facut joi. Nu are nici un rost. Cred ca a fost vorba de orgoliu, sa vad ca pot sa fac si asta... dar adevarul e ca nu ma incalzeste cu nimic. Ba chiar sunt mai intoarsa pe dos ca niciodata. M-am lasat dusa de val, a fost o zi asa frumoasa si am considerat ca asta ai fi vrut si tu, ca in sfarsit te-ai hotarat sa vorbim mai mult. Nu stiu daca chiar ai vrut, daca vrei in continuare... sau ti-e indiferent. Nu stiu de ce ai zis " desigur ", nu stiu de ce esti mai schimbator ca mine, de ce uneori ma ignori cu nonsalanta si alte ori imi acorzi atata atentie.
Crede-ma ca nu stiu cum sa mai reactionez, imi dau seama ca cel mai bine ar fi sa uit site-ul ala, sa ne lasam in pace , pentru ca nici unul dintre noi nu are timp de " foolish games ". Dar, normal ca e un dar... stii, cu tine am senzatia aia pe care am avut-o cand am citit Adam si Eva de Rebreanu. Adica simt ca tu esti, dar nu ma pot apropia prea mult de tine... ne despart atatea. Si ma simt atat de jumatatea ta si vreau sa strig in gura mare ca tu esti...
Apoi, dupa momente in care pur si simplu te ador si ma simt cea mai fericita dintre muritoare simt cum mi se rupe inima si nu mai pot respira. Pentru ca nu sunt sigura ca ma intelegi, nu stiu daca si tu simti asta sau daca ma consideri puerila si naiva... daca poti sa percepi felul in care simt. Nu e o indragosteala din aia tampa de copil, nici nu as face vreun pas clar spre tine... si stim amandoi de ce nu. E vorba de recunoastere si stiu ca asemeni personajelor din romanul lui Rebreanu poate nici nu o sa ne atingem. Si stiu ca daca de luni m-as decide sa nu te mai ascult si m-as departa complet, tot n-as putea sa sterg starea asta, convingerea ca o sa ne intalnim si-n viata urmatoare... si o s-o luam de la capat.
M-am departat de tine o saptamana, chiar si mai mult... dar cand am revenit ai fost atat de atent, m-ai facut sa cred ca intr-adevar ti-am lipsit, ca ai fost bolnav de dor. Chiar ai avut cateva remarci care m-au cam debusolat...
Stiu ca o sa citesti si o sa-ti dai seama ca este vorba despre tine. Spune-mi,fii sincer, zi-mi ca sunt dusa cu pluta, zi-mi ca am imaginatie bogata... dar hai sa nu ne mai jucam. Uneori chiar nu mai pot, ma consum enorm. Ca acum. Si nu e vorba de imaginea ta, nu ma termina sa te vad, de-asta stiu ca nu e o prosteala, e ceva mai mult. E ceva ce nu tine de a-ti placea aspectul fizic al cuiva sau vocea, nu sunt chestii de suprafata. Stiu ca nu e ceva de moment. E ceva mai profund, sufletul e cel care te recunoaste, nu ochii.
Si imi promit ca nu o sa mai auzi nimic de la mine pana nu-mi dai un raspuns la postarea asta.
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu