Adun de peste 20 de ore franturi de timp, de timp care-mi apartine. Si cred ca am ajuns la performanta de a acumula in jur de 100 de minute. Acum e unul din putinele segmente din ultima zi in care sunt lucida, in care sunt capabila sa fac ceva. Chiar si cand am citit, gandul imi era atat de departe, incat nu mai stiu daca am explorat cu adevarat cele 7 vieti ale personajelor lui Rebreanu sau te-am cautat.
Sangele mi-e in continua fierbere,( ma intreb care-i limita... ) desi incerc cu ferocitate sa ating linia de plutire, sa ma agat de ceva, orice care sa imi redea starea de normalitate. Am mancat o data in tot acest timp, nu de foame, ci din reflex, am zis ca ar fi cazul sa fac si asta. Am inghitit de 3-4 ori, fara chef si mi-am zis ca e suficient.
Muzical vorbind, orele astea s-au impartit intre Umbra lui Alifantis si 9 vieti ale celor de la Bosquito. Am trecut la Taxi si apoi m-am invoit sa trec putin si prin alte melodii, doar-doar mi-oi mai veni in fire. In curand cred ca trec iar la Bosquito...
Sufletul mi-e mai usor de descifrat ca oricand. Nu contine decat o adunare de baza:1+1= 2. Nu are necunoscute, stie exact care sunt partile implicate, stie si rezultatul, dar asta-i tot ce poate spune, sarmanul.
Vreau sa ii spun ca povestea nu-i asa de simpla, ca un 1 e acum legat de o necunoscuta si desi insista ca se afla unde trebuie sa fie nu cred ca simte cu adevarat asta. 1+n nu are nici o finalitate... Celalalt 1 e mai degraba un stegulet turnat in ciment, care abia mai flutura in vant. Isi simte neputinta. Cam asta e situatia, suflete... let me be. Dar nu vrea sa se calmeze, insita cu 1+1=2 pana la epuizare si nu mai stiu ce sa fac.
Sunt convinsa ca ambii 1 s-au recunoscut, nu stiu sa explic altfel noptile nedormite, cuvintele spuse dincolo de miezul noptii. Daca intr-adevar ai fi exact unde trebuie sa fii, nu m-ai mai citi in zorii zilei, nu ai mai pleca cu mine in gand si ai intra apoi sa vorbesti cu mine cand ai aproape necunoscuta despre care imi arunci fraze pompoase cu iz de declaratie de iubire. Am inteles perfect tacerea... spui. Tu cand o sa intelegi cuvintele ?
In alta ordine de idei, ai facut matematica mai mult decat mine. De ce vrei sa uiti ca 1+1=2 ?
Nu te intreba daca merita, fa sa merite... parca.
@+
anomiS
vineri, octombrie 9
Feels like insomnia...
Ce fac ? De la foarte bine in sus, cum altfel? Ma mint ca sunt bine, asta fac si a te minti pe tine e cel mai greu. Si nu pot sa adorm, iar. ' Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta... ', simt un gol imens si nu ma pot calma. Am inteles prea bine, partea mea rationala a fost total de acord, dar cu partea emotionala nu reusesc sa inchei armistitiu.
Si toata ziua am ascultat Marcas de Ayer si Umbra... si-am citit Adam si Eva. Si acum abia imi misc degetele, tremur toata si nu-mi doresc decat sa-ti aud vocea, sa ma suni si sa iti vorbesc 1 minut. Stii prea bine ca nu conteaza ora si stii ca n-o sa-ti spun nimic lumesc pentru ca ...
dar, ma intreb... u poti dormi ?
@+
anomiS
Si toata ziua am ascultat Marcas de Ayer si Umbra... si-am citit Adam si Eva. Si acum abia imi misc degetele, tremur toata si nu-mi doresc decat sa-ti aud vocea, sa ma suni si sa iti vorbesc 1 minut. Stii prea bine ca nu conteaza ora si stii ca n-o sa-ti spun nimic lumesc pentru ca ...
dar, ma intreb... u poti dormi ?
@+
anomiS
joi, octombrie 8
Scornicesti, mai traiesti ?
Dorind sa mai uit de una, de alta... am mers azi la Scornicesti. Am vazut un stadion trist, obosit, ruginit, dar cu un gazon mai bun decat al Stelei. Am bantuit pe strazi sperand sa mai gasesc un strop de energie. Alta data, orasul bravului conducator, Scornicestiul respira azi cu greu.
Au leagane ( m-am abtinut sa ma dau ), banci noi ( si de lemn si din alea cu bani... ), un Ethos, ceva ANL-uri. Si cam atat... restul e prafuit. Primaria parca ar fi fost bombardata, la cele doua intrari in oras, placute anunta rauri inexistente, o cladire impartita intre casa de cultura si biroul unui politician, doua fabrici odata celebre ( Gama si Pulsor ) mai au putin si cad la viitoarea rafala.
M-am asezat la un moment dat pe o banca si am inceput sa citesc Clopotul de sticla al Sylviei Plath. N-am apucat sa citesc prea mult, pentru ca din bloc au iesit 2 femei care au inceput sa ma ia la intrebari ( in sensul bun ). In mai putin de jumatate de ora mi-am facut rezumatul, parte care nu mi-a placut niciodata. Nu-mi place sa mi se puna intrebari cu nemiluita si mai ales, nu-mi place pentru ca raspund cu sinceritate. Imi place sa comunic, dar nu inteleg de ce unii oameni sunt asa de curiosi, de ce sunt interesati de viata unor necunoscuti. Poate si pentru ca astea sunt instrumentele de comunicare de baza si multi oameni nu vad dincolo de ele. Spre final m-am intristat din nou vazand in ce stare jalnica suntem: somajul e la el acasa in Scornicesti, oamenii nu mai stiu ce sa faca, au pierdut singurul lucru care-i tinea treji.
Imi pasa atat de mult de oameni, ma urasc pentru asta. Mi-a pierit cheful de toate si la scurt timp am incercat sa evadez. Si am facut-o, am mers la masina si m-am cufundat din nou in lectura, pentru a aluneca in America anilor '50 si a uita de Romania anilor 2000.
@+
anomiS
Au leagane ( m-am abtinut sa ma dau ), banci noi ( si de lemn si din alea cu bani... ), un Ethos, ceva ANL-uri. Si cam atat... restul e prafuit. Primaria parca ar fi fost bombardata, la cele doua intrari in oras, placute anunta rauri inexistente, o cladire impartita intre casa de cultura si biroul unui politician, doua fabrici odata celebre ( Gama si Pulsor ) mai au putin si cad la viitoarea rafala.
M-am asezat la un moment dat pe o banca si am inceput sa citesc Clopotul de sticla al Sylviei Plath. N-am apucat sa citesc prea mult, pentru ca din bloc au iesit 2 femei care au inceput sa ma ia la intrebari ( in sensul bun ). In mai putin de jumatate de ora mi-am facut rezumatul, parte care nu mi-a placut niciodata. Nu-mi place sa mi se puna intrebari cu nemiluita si mai ales, nu-mi place pentru ca raspund cu sinceritate. Imi place sa comunic, dar nu inteleg de ce unii oameni sunt asa de curiosi, de ce sunt interesati de viata unor necunoscuti. Poate si pentru ca astea sunt instrumentele de comunicare de baza si multi oameni nu vad dincolo de ele. Spre final m-am intristat din nou vazand in ce stare jalnica suntem: somajul e la el acasa in Scornicesti, oamenii nu mai stiu ce sa faca, au pierdut singurul lucru care-i tinea treji.
Imi pasa atat de mult de oameni, ma urasc pentru asta. Mi-a pierit cheful de toate si la scurt timp am incercat sa evadez. Si am facut-o, am mers la masina si m-am cufundat din nou in lectura, pentru a aluneca in America anilor '50 si a uita de Romania anilor 2000.
@+
anomiS
marți, octombrie 6
Quiet
Vrei tu sa para ca ti-e bine... da' nu-ti iese, zau...
It'll be just as quiet when I leave
As it was when I first got (t)here
It'll be just as quiet when I leave
As it was when I first got (t)here
luni, octombrie 5
VREAU SA TRAIESC INTR-O LUME CARE SA SEMENE CU O GARA
Stiti cantecul ala in care Maria Magdalena Danaila spune ' iubesc cu patima ploile'? ( o mica paranteza - mi-e foarte greu sa-i ascult melodiile, pentru ca ma irita nespus vocea ei. Dar versurile sunt asa de bune... si muzica. I-as recomanda cu toata sinceritatea sa se concentreze pe poezie, sa renunte la cantat.Gata paranteza)
Ei bine... eu iubesc cu patima garile. Ma simt legata de ele pe vecie, mereu pe fuga, mereu pe drum, mereu asteptand... inconjurata de trecatori. Si trenurile in sine sunt magice, sunt pline de oameni care iti povestesc in cateva ore intreaga lor viata si pe care apoi nu-i mai vezi niciodata. In tren imi permit sa nu respect regulile, nu stau aproape niciodata acolo unde am locul, daca e liber intind picioarele pe scaunul din fata si citesc, citesc in nestire... dar asta e alta poveste.
Revenind la gari... am trecut azi prin capitala patriei si mi-am dat seama pentru prima data de ce imi plac atat de mult garile uitandu-ma la lumea din Gara de Nord. Principalul motiv e faptul ca in gara omul se dezbraca de toate ambalajele, se descalta de zambetele de complezenta, mainile nu mai gesticuleaza puternic incercand sa convinga 'auditoriul', pentru ca sunt ocupate cu bagaje. In gara omul e cel mai apropiat de... om. Aici arata cat de obosit si de plictisit e de viata si de prefacatorie, fumeaza non-stop uitandu-se rugator la ceas si isi aduce aminte sa-i sune pe cei dragi. Se gandeste la viitorul apropiat, la ce va face cand va ajunge la destinatie, nu mai filosofeaza in legatura cu ' unde se vede peste 5 ani'
Aici oamenilor nu le mai pasa daca sunt prezentabili, nu se mai straduiesc sa-si ascunda ticurile, nu se mai sinchisesc de faptul ca poate parul nu le sta bine, ca li s-a rupt unghia, ca Basescu candideaza la presedentie si nici nu sunt interesati de aventurile si de vacantele vedetelor.
Garile sunt unele dintre putinele locuri unde mai exista naturalete, iubire in stare pura si sinceritate si cel mai complex dintre ele, pentru ca aici chiar intalnim toate categoriile de oameni.
De aceea, daca cineva ( zana, alt posesor de bagheta fermecata, Aladdin, pestisorul auriu etc. ) mi-ar spune : iti pot indeplini o dorinta. Ce-ti doresti? I-as raspunde negresit: VREAU SA TRAIESC INTR-O LUME CARE SA SEMENE CU O GARA...
@+
anomiS
PS: Paranteza la paranteza. Am aflat de curand ( mijlocul lui noiembrie) ca versurile de la Descantec de ploaie ii apartin Anei Blandiana de fapt
Ei bine... eu iubesc cu patima garile. Ma simt legata de ele pe vecie, mereu pe fuga, mereu pe drum, mereu asteptand... inconjurata de trecatori. Si trenurile in sine sunt magice, sunt pline de oameni care iti povestesc in cateva ore intreaga lor viata si pe care apoi nu-i mai vezi niciodata. In tren imi permit sa nu respect regulile, nu stau aproape niciodata acolo unde am locul, daca e liber intind picioarele pe scaunul din fata si citesc, citesc in nestire... dar asta e alta poveste.
Revenind la gari... am trecut azi prin capitala patriei si mi-am dat seama pentru prima data de ce imi plac atat de mult garile uitandu-ma la lumea din Gara de Nord. Principalul motiv e faptul ca in gara omul se dezbraca de toate ambalajele, se descalta de zambetele de complezenta, mainile nu mai gesticuleaza puternic incercand sa convinga 'auditoriul', pentru ca sunt ocupate cu bagaje. In gara omul e cel mai apropiat de... om. Aici arata cat de obosit si de plictisit e de viata si de prefacatorie, fumeaza non-stop uitandu-se rugator la ceas si isi aduce aminte sa-i sune pe cei dragi. Se gandeste la viitorul apropiat, la ce va face cand va ajunge la destinatie, nu mai filosofeaza in legatura cu ' unde se vede peste 5 ani'
Aici oamenilor nu le mai pasa daca sunt prezentabili, nu se mai straduiesc sa-si ascunda ticurile, nu se mai sinchisesc de faptul ca poate parul nu le sta bine, ca li s-a rupt unghia, ca Basescu candideaza la presedentie si nici nu sunt interesati de aventurile si de vacantele vedetelor.
Garile sunt unele dintre putinele locuri unde mai exista naturalete, iubire in stare pura si sinceritate si cel mai complex dintre ele, pentru ca aici chiar intalnim toate categoriile de oameni.
De aceea, daca cineva ( zana, alt posesor de bagheta fermecata, Aladdin, pestisorul auriu etc. ) mi-ar spune : iti pot indeplini o dorinta. Ce-ti doresti? I-as raspunde negresit: VREAU SA TRAIESC INTR-O LUME CARE SA SEMENE CU O GARA...
@+
anomiS
PS: Paranteza la paranteza. Am aflat de curand ( mijlocul lui noiembrie) ca versurile de la Descantec de ploaie ii apartin Anei Blandiana de fapt
sâmbătă, octombrie 3
Cantec prost...
' Deci tu esti zecele lui R... '
Asa mi-a spus acum 2 zile cineva. N-am stiut daca ar trebui sa ma bucur ca mi s-a confirmat oarecum ca nu am visat sau sa ma intristez si mai tare pentru ca propozitia n-a fost spusa de tine. N-am cerut sa fiu o cifra, am vrut sa mi se raspunda, sincer. Da, au fost poate zece intamplari ciudate si o minune care m-au adus la tine, au trecut mai mult de zece zile absurde... nu stiu cum, nu stiu pe unde si nu stiu daca e vorba de zece vieti. Eu cred in cele 7, vietile lui Rebreanu.
Nu vreau comorile din lume, ci imi doresc sa nu ma pierzi printre coji... Uneori ma gandesc la ziua aia de joi si stiu ca nu ai uitat asta, insisti prea mult pe vama si pe taxi. Dar de ce iti e asa de greu sa-mi spui adevarul ? Cum spuneau actorii din ' Before sunshine' ... de ce crede toata lumea ca dragostea trebuie sa dureze ani intregi pentru a fi veridica ? De ce sa nu existe si pentru scurt timp, chiar si o zi si sa fie mai intensa decat in cazul cuplurilor care stau impreuna pana la adanci batraneti ? Iti spun la modul cel mai sincer ca nu stiu cum sa cataloghez ceea ce am simtit si inca nu m-a parasit. Apreciere, iubire, un vis, orgoliu, incapatanare... dar stiu ca daca intr-adevar mie imi e dedicata melodia aia... esti un ipocrit. Ar fi mai corect fata de amandoi sa imi spui ce ai de spus si sa lasam persoanele abilitate sa se ocupe de filosofat.
Inca ceva, comment-ul ala cu for better or worse sunt aici nu ma incalzeste cu nimic, pentru ca nu esti aici decat prin vorbe si vorbele nu ajuta la nimic.
Nu sunt zece.. sunt o fata verde cu parul padure decupata dintr-un alt secol de un copil nesabuit si azvarlita in this hi-tech digital world.
@+
anomiS
Asa mi-a spus acum 2 zile cineva. N-am stiut daca ar trebui sa ma bucur ca mi s-a confirmat oarecum ca nu am visat sau sa ma intristez si mai tare pentru ca propozitia n-a fost spusa de tine. N-am cerut sa fiu o cifra, am vrut sa mi se raspunda, sincer. Da, au fost poate zece intamplari ciudate si o minune care m-au adus la tine, au trecut mai mult de zece zile absurde... nu stiu cum, nu stiu pe unde si nu stiu daca e vorba de zece vieti. Eu cred in cele 7, vietile lui Rebreanu.
Nu vreau comorile din lume, ci imi doresc sa nu ma pierzi printre coji... Uneori ma gandesc la ziua aia de joi si stiu ca nu ai uitat asta, insisti prea mult pe vama si pe taxi. Dar de ce iti e asa de greu sa-mi spui adevarul ? Cum spuneau actorii din ' Before sunshine' ... de ce crede toata lumea ca dragostea trebuie sa dureze ani intregi pentru a fi veridica ? De ce sa nu existe si pentru scurt timp, chiar si o zi si sa fie mai intensa decat in cazul cuplurilor care stau impreuna pana la adanci batraneti ? Iti spun la modul cel mai sincer ca nu stiu cum sa cataloghez ceea ce am simtit si inca nu m-a parasit. Apreciere, iubire, un vis, orgoliu, incapatanare... dar stiu ca daca intr-adevar mie imi e dedicata melodia aia... esti un ipocrit. Ar fi mai corect fata de amandoi sa imi spui ce ai de spus si sa lasam persoanele abilitate sa se ocupe de filosofat.
Inca ceva, comment-ul ala cu for better or worse sunt aici nu ma incalzeste cu nimic, pentru ca nu esti aici decat prin vorbe si vorbele nu ajuta la nimic.
Nu sunt zece.. sunt o fata verde cu parul padure decupata dintr-un alt secol de un copil nesabuit si azvarlita in this hi-tech digital world.
@+
anomiS
joi, octombrie 1
Paroles, paroles, paroles...
Alain Delon et Dalida - Paroles
Asculta mai multe audio Muzica
E asa de simplu sa aruncam cuvinte la minut fara sa ne gandim daca intr-adevar stim despre ce vorbim... sa mintim la un interviu, sa exageram, sa povestim anumite intamplari adaugand dupa bunul plac 'inflorituri'. Ne propunem sa impresionam, sa convingem un prieten ca ' totul va fi bine ', spunem cuvinte care stim ca vor rani pentru ca vrem sa ne razbunam sau... pentru ca vrem sa-l/ sa o facem gelos (geloasa).
Si incepem sa turuim. Mai fumam o tigara si printre fumuri aducem noi ' argumente '. Dam, daca e un caz de forta majora si exemple din randul cunostintelor sau apelam la persoane publice, vedete sa le zicem pentru a creea o impresie mai buna.
Facem asta, mai mult sau mai putin, constient sau inconstient, pentru a face un bine sau pentru a ne face un bine... partea mai dificila incepe atunci cand ramanem noi cu noi... si cu sentimentele noastre. Atunci trebuie sa renuntam la cuvinte, mastile, scutul dispar. Ce facem atunci cand nu mai avem cuvinte?
Eu imi dau seama ca :
- nici un job din lume nu merita sa folosesti prea multe cuvinte, sa exagerezi, sa inventezi povesti.am anumite calitati, reale si atunci cand gura mi-o ia pe dinainte, imi doresc sa nu primesc jobul respectiv, pentru ca simplul fapt ca am fost capabila sa spun mai mult decat era necesar inseamna ca nu sunt potrivita pentru el.
- un prieten bun trebuie sa aiba curajul sa-si spuna parerea sincera. Si, mai mult, oricate incurajari ai trimite, nu esti tu persoana care se confrunta cu problema respectiva, oamenii invata din greseli, asa ca un simplu : ' Sunt alaturi de tine orice decizie ai lua' reprezinta mult mai mult decat orice alte banalitati ai putea indruga.
- nu cred in razbunare. Cred in 'roata se va intoarce'.
- gelozia... e asa de prostesc, dar asta vezi numai atunci cand ramai tu cu tine. Normal ca te enerveaza, ca nu poti intelege de ce se poarta intr-un anume mod... dar, ca si in cazul prietenilor, nu depinde de tine. Poti sta si-n cap si sa nu obtii nimic. Daca lui/ei ii pasa, nu te va lasa sa pleci.
Cum spunea Paler :
'Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti'
Poti arata cat de mult valorezi sau tii la cineva si prin fapte... si zau ca e mult mai bine. La cuvinte ne pricepem toti, la punerea in practica a sentimentelor care uneori ne lasa fara suflu suntem repetenti.
@+
anomiS
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)