Mi-e sete de inocenta

- Mamiii, arunca-mi si mie o sticla cu apa, niste bani...

De cate ori n-am strigat, de cate ori n-am asteptat... morti de sete sau dornici sa ne luam ceva dulce. Dar de fiecare data stiam ca o sa raspunda, chiar daca ' mami ' erau zeci in blocurile din jur. Pentru ca ea ne simtea, ea ne recunostea vocea dintr-o mie.

N-am mai auzit de mult copii strigand asa. In mare parte pentru ca azi copiii stau in casa, jucandu-se tot felul de jocuri pe computer si nu mai alearga in fata blocului. Sau, pentru ca azi copiii au telefoane mobile, au babysittere sau mame ocupate.

Am avut norocul sa am o mama model. Fiind educatoare, a imbinat utilul cu placutul si a avut un program care i-a permis sa ne fie mie si fratelui meu mereu aproape.

O vad si acum pe balcon intrebandu-ma ce vreau si raspunzandu-mi chiar daca nu aveam de urcat decat un etaj.

Acum de sub geamul nostru se mai aud copiii de ieri, majoritatea transformati in pitipoance si cocalari, fara ocupatii sau cu ocupatii dubioase, imbracati cu haine cat mai colorate si 'jmechere' care latra la luna.

- Mami, arunca-le putina minte si niste haine care sa nu orbeasca luna. Arunca-le si o sticla de apa... in cap.

@+

anomiS

As fi putut sa spun : esti ca oricare... dar nu vreau in noroaie sa ma bag

Stigma - As putea fi


stigma-as putea fi
Asculta mai multe audio Muzica

Nu, n-ai cum.
N-ai nici un drept sa te superi pe mine.
Tu chiar n-ai vazut cohorta de ingeri-copii ce se zbenguie-n ochiul meu drept cand ma-ntorc catre tine?
Tu chiar n-auzeai soimul din inima mea cand tipa: "sub aripa mea creste cerul"?
Chiar n-ai simtit cand se cutremura lumea si tot ce credeai despre tine cand, ca in joaca-ti spuneam: "a fost bine"?

Dar daca ai simtit macar un minut toate astea, cine te crezi?
si ce-ai facut sa meriti doar tu fericirea ce lupta sa iasa din mine?
O, Dumnezeule... il vreau inapoi, tot
Doar pentru mine ( Stigma - Revelatie )





@+

anomiS

Cartea fara pret

Am primit la editura o carte. O tot citesc de cateva luni de zile... si nu m-am hotarat inca daca ar trebui s-o editez sau nu. Are cateva parti foarte bune, incredibile chiar... dar apoi brusc te trezesti aruncat in pasaje greu de suportat.

E amagitoare, te ademeneste, te convinge dupa cateva fraze si iti doresti sa te cufunzi intr-un fotoliu si sa citesti fara incetare. Te trezesti apoi fata in fata cu o cascada si nu stii ce sa faci. Sa te opresti sau sa te arunci sperand ca vei ajunge teafar jos si ca vei descoperi acolo ceva extraordinar ?

Am inchis-o de prea multe ori spunand ca a fost ultima incercare de a o intelege... dar ma atrage prea mult si revin mereu la ea. Lumea imi spune sa renunt, sa imi concentrez atentia pe alte carti, insa partile alea bune sunt asa de reusite...

Si sunt atatea alte edituri care se bat pe cartea asta. Doua dintre ele i-au promis deja ca va ajunge cunoscuta si nu va regreta faptul ca se lasa pe mana lor. Poate ca asa si este, poate ca nu o inteleg eu, o consider dificila si imprevizibila. Poate pentru altii totul e doar negru pe alb.

Azi am fost la un pas de a o accepta, m-a hipnotizat complet in seara asta. Apoi mi-am dat seama ca as face o greseala mare, ca nici macar ea nu-si doreste sa fie tiparita de mine.

M-a intrebat cineva ce pret as alege pentru ea daca hotarasc s-o tiparesc. Ce pret as plati eu pentru ea ? In primul rand, am platit deja foarte mult in timp... am incercat s-o inteleg atata amar de vreme. Pretul in sens mercantil nu are nici o importanta pentru mine, nu pot sa masor astfel. Cartea asta pur si simplu ma fascineaza intr-un mod bolnav...

Am vrut in seara asta sa mai citesc putin din ea, dar n-am mai gasit-o... oricum stiu din surse sigure ca una din editurile concurente e preferata autorului.


Asa ca... sunt sanse foarte mari sa nu trebuiasca sa ma gandesc la pret.

@+

anomiS

Stelele noastre-s patrate

Ce mai face el ? Cred ca doarme cu siguranta in alt secol. Se trezeste apoi si imi compune melodii, stiind ca o sa le ascult intr-o zi. Merge pe strada noaptea si-mi rupe un buchet de flori. Nu are masina decapotabila, de fapt nu are masina deloc. Nici bani in banca nu are… dar are o sacosa indesata cu vise.

Vorbeste putin pentru ca in interior cuvintele ii seaca de fiecare data cand aude parerile celorlalti despre viitor. Se simte minunat in natura. Stie ca muntii si marea sunt cu siguranta trecut si viitor. Pentru el viitorul e simtire, nu ratiune.

Imi scrie in engleza si-mi compune melodii in spaniola. Noaptea se uita la stele si le da nume. Stie ca ele sunt singura noastra familie comuna Munti, mari, oceane… sunt multe si locatia noastra nu se stie daca va fi aceeasi. Dar stelele raman pe cer, indiferent de continent sau de trecerea anilor. Nu-i place luna, crede ca e mult prea banala, nu poate fi aleasa ca element care sa ne apartina. Prea multa lume si-a disputat-o, din cele mai vechi timpuri si au ajuns sa fie ‘ populate ‘ de prea multe suflete. El vrea sa avem ceva numai al nostru, cateva stele care atarna pe panza fara margini de deasupra noastra. Macar atata lucru meritam daca tot nu ne-am intalnit.

Imi pare rau, dragul meu, ca am gresit secolul…

@+

anomiS

I'll do anything for love



+ Everything I do...

Magazinul meu de vise...

Si se duc… si se tot duc toate. Ce e prietenia ? Cate definitii sunt… si cat de false sunt toate. Am pierdut in secunde persoane in care am investit ani de zile. Persoane de la care n-am asteptat nimic in schimb, persoane carora le-am daruit din toata inima vise, nopti albe, sinceritate.

Am invatat, domnu’ Paler … ca suferinta provocata de cei carora nu le-ai pretins nimic e cea mai dureroasa. Le esti alaturi atunci cand toti ceilalti ii lasa, nu pentru ca urmaresti ceva, ci pentru ca vrei sa vezi un om zambind. Asta a fost tot ce mi-am dorit in schimb, sa culeg zambetele. Si apoi anii zboara si oamenii uita. Si se duc pe apa Sambetei toate zilele si noptile in care v-ati fost alaturi, toate sfaturile bune sau rele pe care le-ati impartasit. Uiti zilele petrecute prin parcuri, stangaciile, plimbarile cu trenul, pozele, discutiile interminabile de pe net. Eu nu le-am uitat si n-o sa uit ziua in care m-ati asteptat la aeroport niciodata. Atunci am crezut in prietenie mai mult ca oricand. Si peste o saptamana a murit totul.

E ciudat cum tocmai oamenii care te-au sufocat cu atentia lor te lasa cu gustul cel mai amar. Pentru ca traiesti cu iluzia ca fiind mereu langa tine chiar tin la tine, te inteleg mai bine decat ceilalti si vor fi mereu acolo. Incep sa cred ca prietenia nu e decat o masca, pe care oamenii o folosesc pentru a scapa de singuratate. De indata ce depasesc momentele grele se descotorosesc de ‘inutilitati’.

Inainte te cautau zilnic si acum probabil ti-au uitat si numele.

Ti-am dat vise doar pe o strangere de mana si doream numai sa fac un om mai fericit. Daca ai fi depus un minim de efort sa analizezi toate momentele petrecute impreuna, ti-ai fi dat seama ce mare prostie ai facut. Nici acum nu stiu daca toata povestea a fost regizata sau chiar crezi ceea ce ai spus. In fine, nici nu mai conteaza. Eu n-am fost niciodata atat de legata de tine cat ai fost tu de mine, dar tot nu ti-as fi adresat cuvintele alea daca as fi patit ce ai patit tu. As fi stiut dupa atatea momente petrecute impreuna ca tu nu poti face asa ceva si mi-ar fi fost rusine de mine si pentru faptul ca mi-a trecut prin minte ca tu ai fi fost de vina.

Sper sa realizezi intr-o zi ca ai facut o greseala foarte mare si sa iti aduci aminte ca si tu ai facut asta cuiva atunci cand se va intoarce roata si la tine. Daca m-am convins de ceva in proportie de 100% pana la varsta asta, lucrul acela e ca ceea ce faci ti se va face.

Inchid usa, sting lumina, trag oblonul si incui… magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui…


Magazinul meu de vise
Asculta mai multe audio Muzica

Termina sculptura, Pygmalion !

Si te-ai dus, dulce minune...

Apreciez ca te-ai deschis, apreciez ca ma simti, ca am respirat impreuna 1 ora si mai mult, ma bucura sa stiu ca e o legatura. Dar... e trist ca suntem amandoi constienti ca au secat toate cuvintele si nu poate decat sa ramana totul suspendat. E asa stranie senzatia asta. Zambete si lacrimi se lupta in mine. Vreau sa-mi fie bine, insa te vad mereu, daca nu vorbesc cu tine, vorbesc despre tine. Si toate ma duc la tine, chiar si visele. Iar tu incepi sa te indepartezi... in curand o sa raman numai cu melodiile tale.

Vreau sa nu mai vorbesti... indiferent ce ai spune, ma doare. In schimb, vreau sa nu mai pleci. Vreau sa nu te mai intereseze regulile, stii bine ca nu esti facut pentru ele.

A fost odata, ca niciodata... o zi d februarie. Astazi e iulie...Nimeni n-a stiut cand a inceput... nimeni cand se va termina. Sunt obosita, impacata cu situatia, dar flamanda dupa tine in continuare... si in acelasi timp Gelu Ruscanu imi sopteste mereu in urechi. Ma pierd si te vreau al meu, indiferent de urmari sau de trecutul tau... dar in acelasi timp personajul camilpetrescian imi spune ca trebuie sa ma opresc, ma impinge constant. Imi zice: ' Uite, echilibrul tau imaginar se clatina atat de usor. Asculta ceea ce-ti spun eu, nu poate fi vorba decat de furtuna cand e vorba de el.'

Stii si tu prea bine ce e, stii ca nu e un flirt, cred ca intelegi dar ti-e prea aiurea s-o iei iar de la capat. Nu mai ai speranta, nu vrei sa mai visezi din nou ca ai atins cerul... si preferi sa astepti sa treaca toate.

Nu-l omori pe Pygmalion tocmai acum... cand mai are putin si termina marea sa opera. Crede-ma, simt ca abia acum a ajuns acolo.

@+

anomiS

Ai probleme de memorie ?

De ce trebuie sa facem numai lucruri care sa-i faca pe ceilalti sa se simta bine ? Nu prea conteaza cum ne simtim noi, ideea e sa spunem si sa facem ceea ce ii face fericiti, sa zicem ceva care sa le gadile urechile. Sau... de ce prefera oamenii sa fie mintiti ? De ce e mult mai placut sa ti se spuna o minciuna decat sa apreciezi o persoana pentru faptul ca a avut bunul simt si curajul sa fie sincer/a ?

Pentru ca nu vrem sa ne fie tulburat echilibrul. Nu vrem sa acceptam ca ceva poate fi altfel decat ne-am planificat noi, nu ne plac cei care sunt altfel... chiar daca altfel-ul asta e pozitiv. Mintim pentru ca nu vrem sa ranim ( pe cei dragi sau mai degraba pe noi ), pentru ca ne e frica de urmari, pentru ca e mai simplu, din spirit de conservare. Ne bagam in noroi pana la gat si nu recunoastem, ajungem sa ne credem propriile minciuni pentru ca realitatea e mai dura. Mai bine creem o poveste, introducem personaje, abuzam de gestica si mimica, zambete false si fraze pompoase.

Unii sunt actori mai buni, altii mai putin buni... dar toti avem tendinta de a incerca, de a participa la casting.

Modalitatea mea preferata de a lupta cu minciuna sunt melodiile. Imi place sa testez subiectul, sa-i vad reactiile. Te ridic pe culmile cele mai inalte, te vad cum abia mai respiri si apoi nu iti raspund la intrebari. Pentru ca e o cauza pierduta, dar asta nu ma impiedica sa ma joc. Daca asta vrei, asta ai... stai linistit, dar nu o sa afli mai mult decat niste versuri.

Si tot ce-mi doresc e sa ai bunul simt sa nu mai minti si tu, pentru ca eu nu fac parte din categoria prezentata mai sus. Nu-mi place sa mi se spuna cuvinte frumoase, limbajul de lemn e pentru cei carora le place sa se minta singuri. Vreau sa mi se spuna adevarul, apreciez sinceritatea si nu inteleg de ce nu ai curajul sa raspunzi la intrebarea aia cand e atat de clar raspunsul, cand mana stanga te tradeaza...
De ce e asa greu sa spui ceea ce mana ta striga ?

I promise it will be sealed with a kiss...

@+

anomiS