Am primit la editura o carte. O tot citesc de cateva luni de zile... si nu m-am hotarat inca daca ar trebui s-o editez sau nu. Are cateva parti foarte bune, incredibile chiar... dar apoi brusc te trezesti aruncat in pasaje greu de suportat.
E amagitoare, te ademeneste, te convinge dupa cateva fraze si iti doresti sa te cufunzi intr-un fotoliu si sa citesti fara incetare. Te trezesti apoi fata in fata cu o cascada si nu stii ce sa faci. Sa te opresti sau sa te arunci sperand ca vei ajunge teafar jos si ca vei descoperi acolo ceva extraordinar ?
Am inchis-o de prea multe ori spunand ca a fost ultima incercare de a o intelege... dar ma atrage prea mult si revin mereu la ea. Lumea imi spune sa renunt, sa imi concentrez atentia pe alte carti, insa partile alea bune sunt asa de reusite...
Si sunt atatea alte edituri care se bat pe cartea asta. Doua dintre ele i-au promis deja ca va ajunge cunoscuta si nu va regreta faptul ca se lasa pe mana lor. Poate ca asa si este, poate ca nu o inteleg eu, o consider dificila si imprevizibila. Poate pentru altii totul e doar negru pe alb.
Azi am fost la un pas de a o accepta, m-a hipnotizat complet in seara asta. Apoi mi-am dat seama ca as face o greseala mare, ca nici macar ea nu-si doreste sa fie tiparita de mine.
M-a intrebat cineva ce pret as alege pentru ea daca hotarasc s-o tiparesc. Ce pret as plati eu pentru ea ? In primul rand, am platit deja foarte mult in timp... am incercat s-o inteleg atata amar de vreme. Pretul in sens mercantil nu are nici o importanta pentru mine, nu pot sa masor astfel. Cartea asta pur si simplu ma fascineaza intr-un mod bolnav...
Am vrut in seara asta sa mai citesc putin din ea, dar n-am mai gasit-o... oricum stiu din surse sigure ca una din editurile concurente e preferata autorului.
Asa ca... sunt sanse foarte mari sa nu trebuiasca sa ma gandesc la pret.
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu