NAUFRAGIU
Vom fi tot noi pe-aceste însingurate ape?
Vom fi tot noi în voia acestui şubred vas?
Ne vom putea vreodată înapoia pe-aproape?
Nu ne-am vândut întreaga vecie pentr-un ceas?
Ce ţărm ne va cuprinde cu braţele virgine?
Pe care mal cu golfuri de-argint vom ancora?
Călătoria noastră ce stea ne-o va reţine?
Străbate-vom vreodată prin nopţi până la ea?
Nu mai avem desigur prea mult de mers de-acuma,
Nu vom mai trece încă un equator pe drum.
Lumina-aceea pură de noi visată-ntr-una
Nu va mai fi părere, nici pulbere de-acum.
Curând un vânt prielnic ne va lovi din spate.
Nu peste mult curentul râvnit îl vom găsi.
Ca nişte monştri umezi cu pânzele umflate
Pe ape liniştite şi calde vom pluti.
Sunt semne că pământul e undeva pe-aproape.
Sunt semne că pe-aproape, pe undeva-i pământ.
Din când în când vin păsări cu aripi mari pe ape.
Din când în când se-aude-un suspin adus de vânt.
Ohe! Scăpăm îndată de umeda genune!
Zvârlim îndată-n mare ultimul greu balast!
Ohe! Ohe! E timpul să ne căutăm alt nume!
Intrăm în nemurire ca-ntr-un pacific vast!
Şi-n pacea asta largă şi fără de cuvinte
Nici un regret nu-ncearcă naufragiul timpuriu.
Ne-am împăcat cu toate şi-acum privim-nainte
Pe când treptat ne-nghite adâncul fumuriu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu