Vizita lui Radu Stanca...

Poezia pe care o cautam de mai bine de 5 ani... :)

VIZITĂ


De la un timp mă vizitează moartea
Aproape zilnic la căderea serii,
Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii,
Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea.

Privind în jur solemnă mă măsoară
De parc-ar vrea să afle despre mine
Tot ce poate-afla (şi rău şi bine
Şi ce mă-nalţă şi ce mă coboară).

Eu ma ridic în faţa ei când intră
Ca-n faţa unui oaspete de seamă,
Şi încerc, schiţând un zâmbet plin de teamă,
Un mic salut (grimasă ipocrită).

Ea îmi răspunde-ncet şi mă invită
Alături, unde lampa este stinsă,
Şi stăm aşa: ea, palidă, distinsă-
Eu, în muţenia mea obişnuită.

Şi stăm aşa de fiecare dată
Până târziu, la ore matinale,
Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale,
În taină, o afacere-nsemnată.

Naufragiu - Radu Stanca

NAUFRAGIU

Vom fi tot noi pe-aceste însingurate ape?
Vom fi tot noi în voia acestui şubred vas?
Ne vom putea vreodată înapoia pe-aproape?
Nu ne-am vândut întreaga vecie pentr-un ceas?

Ce ţărm ne va cuprinde cu braţele virgine?
Pe care mal cu golfuri de-argint vom ancora?
Călătoria noastră ce stea ne-o va reţine?
Străbate-vom vreodată prin nopţi până la ea?

Nu mai avem desigur prea mult de mers de-acuma,
Nu vom mai trece încă un equator pe drum.
Lumina-aceea pură de noi visată-ntr-una
Nu va mai fi părere, nici pulbere de-acum.

Curând un vânt prielnic ne va lovi din spate.
Nu peste mult curentul râvnit îl vom găsi.
Ca nişte monştri umezi cu pânzele umflate
Pe ape liniştite şi calde vom pluti.

Sunt semne că pământul e undeva pe-aproape.
Sunt semne că pe-aproape, pe undeva-i pământ.
Din când în când vin păsări cu aripi mari pe ape.
Din când în când se-aude-un suspin adus de vânt.

Ohe! Scăpăm îndată de umeda genune!
Zvârlim îndată-n mare ultimul greu balast!
Ohe! Ohe! E timpul să ne căutăm alt nume!
Intrăm în nemurire ca-ntr-un pacific vast!

Şi-n pacea asta largă şi fără de cuvinte
Nici un regret nu-ncearcă naufragiul timpuriu.
Ne-am împăcat cu toate şi-acum privim-nainte
Pe când treptat ne-nghite adâncul fumuriu...