La dumneata...

La dumneata

MARIN SORESCU

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

Vizita lui Radu Stanca...

Poezia pe care o cautam de mai bine de 5 ani... :)

VIZITĂ


De la un timp mă vizitează moartea
Aproape zilnic la căderea serii,
Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii,
Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea.

Privind în jur solemnă mă măsoară
De parc-ar vrea să afle despre mine
Tot ce poate-afla (şi rău şi bine
Şi ce mă-nalţă şi ce mă coboară).

Eu ma ridic în faţa ei când intră
Ca-n faţa unui oaspete de seamă,
Şi încerc, schiţând un zâmbet plin de teamă,
Un mic salut (grimasă ipocrită).

Ea îmi răspunde-ncet şi mă invită
Alături, unde lampa este stinsă,
Şi stăm aşa: ea, palidă, distinsă-
Eu, în muţenia mea obişnuită.

Şi stăm aşa de fiecare dată
Până târziu, la ore matinale,
Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale,
În taină, o afacere-nsemnată.

Naufragiu - Radu Stanca

NAUFRAGIU

Vom fi tot noi pe-aceste însingurate ape?
Vom fi tot noi în voia acestui şubred vas?
Ne vom putea vreodată înapoia pe-aproape?
Nu ne-am vândut întreaga vecie pentr-un ceas?

Ce ţărm ne va cuprinde cu braţele virgine?
Pe care mal cu golfuri de-argint vom ancora?
Călătoria noastră ce stea ne-o va reţine?
Străbate-vom vreodată prin nopţi până la ea?

Nu mai avem desigur prea mult de mers de-acuma,
Nu vom mai trece încă un equator pe drum.
Lumina-aceea pură de noi visată-ntr-una
Nu va mai fi părere, nici pulbere de-acum.

Curând un vânt prielnic ne va lovi din spate.
Nu peste mult curentul râvnit îl vom găsi.
Ca nişte monştri umezi cu pânzele umflate
Pe ape liniştite şi calde vom pluti.

Sunt semne că pământul e undeva pe-aproape.
Sunt semne că pe-aproape, pe undeva-i pământ.
Din când în când vin păsări cu aripi mari pe ape.
Din când în când se-aude-un suspin adus de vânt.

Ohe! Scăpăm îndată de umeda genune!
Zvârlim îndată-n mare ultimul greu balast!
Ohe! Ohe! E timpul să ne căutăm alt nume!
Intrăm în nemurire ca-ntr-un pacific vast!

Şi-n pacea asta largă şi fără de cuvinte
Nici un regret nu-ncearcă naufragiul timpuriu.
Ne-am împăcat cu toate şi-acum privim-nainte
Pe când treptat ne-nghite adâncul fumuriu...

Oameni de zapada

Lipsa zapezii, in ultimii ani, ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Evolutia internetului ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Maturizarea inainte de vreme ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Comoditatea ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Viteza cu care se deruleaza totul ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...

si am ajuns sa nu mai stim de unde sa incepem si cum sa terminam.

Omul anului 2011 e de fapt deranjat de prezenta zapezii pentru ca il orbeste, se impiedica in cei 5 cm de omat care se aseaza, ii strica coafura si ii blocheaza masina. Nu mai stie sa se bucure de fulgii de zapada si-i tine la distanta cu umbrela - una dintre imaginile cele mai tampite, dupa parerea mea - ce sa mai vorbim de oamenii de zapada ? Ei sunt o imagine dintr-o vedere de acum zece-douazeci de ani.

Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa numar pe degete oamenii de zapada pe care-i vad intr-o iarna... but once again: never say never !

@+

anomiS