Traim intr-o lume fara principii, nu stim cum sa profitam mai mult de pe urma celor care ne ies in cale... Spunem lucruri in care nu credem, ne manjim cu declaratii pe care le uitam dupa un pahar de alcool, sau si mai usor, dupa cateva ore de somn, nu ne mai intereseaza calitatea.
Nici minunile nu mai dureaza trei zile...
Asa ca nu te mai mira ca nu ma mai surprinde nimic, ca sunt imuna la cuvinte si rasturnari de situatie si fa ceva pentru a-mi demonstra ca nu esti la fel...
@+
anomiS
sâmbătă, noiembrie 20
Voluntariatul la romani
În România există în momentul de faţă două tipuri de voluntariat: cel cu protecţia mediului, demarat de ONG-urile ecologiste şi cel prin care se strâng haine, jucării şi mâncare, de obicei în preajma sărbătorilor de iarnă sau pascale. La curăţenie ştim cu toţii cum stăm: ne adunăm cu toţii să mai luăm o şapcă, un tricou, să scăpăm de o zi de şcoală sau de lucru şi să zâmbim în faţa camerelor foto. După asta, adunăm şi noi două hârtiuţe, o sticlă şi cam atât, oricum în câteva ore se face la loc.
Cât despre a doua categorie de voluntariat, românii au o singură direcţie: totul merge la familiile de romi, pe care în restul timpului toţi le vorbesc de rău. Dar cum să nu le donezi când e în trend? Trebuie să ne plecăm capul în faţa străinilor, să arătăm Uniunii Europene că noi suntem oameni cu suflet bun, ne iubim ţiganii pe care tot ei, cei care ne reproşează că facem discriminări, ni-i trimit la pachet. Noi să îi dăm înainte cu pacheţelele pentru ţiganii care ne-au făcut „cunoscuţi” în toată lumea, de apărem prin filmele din occident numai în posturi de hoţi şi criminali, aşa, ca să-i impresionăm pe vestici. Care a fost ultimul film pe care l-aţi văzut în care ne vorbeau de bine, în care un român nu e reprezentat ca ţigan şi cele 10-15 minute de „faimă” nu sunt o colecţie de înjurături? Nu m-ar deranja dacă din când în când ne-am mai aduce aminte şi de multitudinea de copii inteligenţi pe care îi are ţara asta, care nu dispun de posibilităţi materiale şi i-am ajuta şi pe ei. Dar nu, ăia să se descurce cum pot. Şi ne mai mirăm de ce pleacă mai mult de trei sferturi în străinătate şi nu mai vor să se întoarcă...
@+
anomiS
Cât despre a doua categorie de voluntariat, românii au o singură direcţie: totul merge la familiile de romi, pe care în restul timpului toţi le vorbesc de rău. Dar cum să nu le donezi când e în trend? Trebuie să ne plecăm capul în faţa străinilor, să arătăm Uniunii Europene că noi suntem oameni cu suflet bun, ne iubim ţiganii pe care tot ei, cei care ne reproşează că facem discriminări, ni-i trimit la pachet. Noi să îi dăm înainte cu pacheţelele pentru ţiganii care ne-au făcut „cunoscuţi” în toată lumea, de apărem prin filmele din occident numai în posturi de hoţi şi criminali, aşa, ca să-i impresionăm pe vestici. Care a fost ultimul film pe care l-aţi văzut în care ne vorbeau de bine, în care un român nu e reprezentat ca ţigan şi cele 10-15 minute de „faimă” nu sunt o colecţie de înjurături? Nu m-ar deranja dacă din când în când ne-am mai aduce aminte şi de multitudinea de copii inteligenţi pe care îi are ţara asta, care nu dispun de posibilităţi materiale şi i-am ajuta şi pe ei. Dar nu, ăia să se descurce cum pot. Şi ne mai mirăm de ce pleacă mai mult de trei sferturi în străinătate şi nu mai vor să se întoarcă...
@+
anomiS
miercuri, noiembrie 10
N-ai pe cineva?
Toma Caragiu-N-ai pe cineva?
Asculta mai multe audio diverse
Sindromul "N-ai pe cineva?", semnalat de Toma Caragiu acum mai bine de 40 de ani, este si azi la fel de raspandit si la fel de util celor lipsiti de calitati. Oameni fara pregatire, fara bun simt, reusesc sa ajunga la "sfantul scaun" prin aceleasi metode, binecunoscutul P.C.R (pile, cunostinte si relatii). C-o fi mama, c-o fi tata, o ruda de gradul n, vreun fost coleg, ori vreo cunostinta scoasa din lada de zestre a bunicii, nu conteaza, rezultatul sa fie.
Am fost pusa de cateva ori in situatia sa "am pe cineva", dar nu am vrut niciodata sa ma leg de asta pentru a obtine ceva. Chiar mi s-a spus uneori ulterior: "Dar de ce nu mi-ai spus ca il stii pe X ?" Simplu, pentru ca nu ma intereseaza genul asta de succesuri. Stiu ca pot si fara, nu-mi trebuie scara de sprijin. Si daca n-o sa ajung prea sus pentru ca nu vreau sa apelez la domnul sau doamna CINEVA nu ma deranjeaza, unii dintre noi mai avem si principii, chestiile alea care nu tin de foame.
M-am intrebat mereu cum s-or simti oamenii care reusesc numai prin CINEVA atunci cand ajung la sfarsitul vietii, cand fac bilantul si realizeaza ca sunt de fapt o nulitate. Tocmai de asta ii apreciez pe oamenii de cultura. Majoritatea celor care conduc institutii culturale sunt oameni care au ajuns acolo prin fortele proprii, cultura nu e o vaca de muls. Baietii "destepti" stiu ca banii se castiga in alte domenii, nu se obosesc ei cu de-al deastea.
Chiar daca multi vor insista sa ma convinga, cum spune Caragiu, ca e foarte bine sa ai pe cineva, care sa aiba si el pe cineva pe langa altcineva, undeva..., sa te ajute sa castigi marti postul pentru care se da concurs joi, prefer sa-l ascult pe Friedrich Nietzsche care spunea : Daca vrei sa ajungi sus, foloseste picioarele tale. Nu te lasa purtat, nu te catara pe spinarea sau pe capul altora.
@+
anomiS
Asculta mai multe audio diverse
Sindromul "N-ai pe cineva?", semnalat de Toma Caragiu acum mai bine de 40 de ani, este si azi la fel de raspandit si la fel de util celor lipsiti de calitati. Oameni fara pregatire, fara bun simt, reusesc sa ajunga la "sfantul scaun" prin aceleasi metode, binecunoscutul P.C.R (pile, cunostinte si relatii). C-o fi mama, c-o fi tata, o ruda de gradul n, vreun fost coleg, ori vreo cunostinta scoasa din lada de zestre a bunicii, nu conteaza, rezultatul sa fie.
Am fost pusa de cateva ori in situatia sa "am pe cineva", dar nu am vrut niciodata sa ma leg de asta pentru a obtine ceva. Chiar mi s-a spus uneori ulterior: "Dar de ce nu mi-ai spus ca il stii pe X ?" Simplu, pentru ca nu ma intereseaza genul asta de succesuri. Stiu ca pot si fara, nu-mi trebuie scara de sprijin. Si daca n-o sa ajung prea sus pentru ca nu vreau sa apelez la domnul sau doamna CINEVA nu ma deranjeaza, unii dintre noi mai avem si principii, chestiile alea care nu tin de foame.
M-am intrebat mereu cum s-or simti oamenii care reusesc numai prin CINEVA atunci cand ajung la sfarsitul vietii, cand fac bilantul si realizeaza ca sunt de fapt o nulitate. Tocmai de asta ii apreciez pe oamenii de cultura. Majoritatea celor care conduc institutii culturale sunt oameni care au ajuns acolo prin fortele proprii, cultura nu e o vaca de muls. Baietii "destepti" stiu ca banii se castiga in alte domenii, nu se obosesc ei cu de-al deastea.
Chiar daca multi vor insista sa ma convinga, cum spune Caragiu, ca e foarte bine sa ai pe cineva, care sa aiba si el pe cineva pe langa altcineva, undeva..., sa te ajute sa castigi marti postul pentru care se da concurs joi, prefer sa-l ascult pe Friedrich Nietzsche care spunea : Daca vrei sa ajungi sus, foloseste picioarele tale. Nu te lasa purtat, nu te catara pe spinarea sau pe capul altora.
@+
anomiS
luni, noiembrie 8
Inventar al calatoriilor inconstiente
Mai bine de trei ani, atat a trecut de la prima aruncare in necunoscut. A inceput la Timisoara, in primul an de facultate, dintr-o curiozitate pe care o aveam pentru cealalta Slatina din Romania: Slatina Timis.
Am plecat apoi spre... Jibou, un orasel ale carui strazi le mai tin minte si azi, mult mai clar decat orase pe care le-am vazut de zeci de ori. Am trecut apoi in fuga prin Oradea, pe care aveam s-o vad mai bine mai tarziu. Era cel mai lung drum de pana atunci, dar m-am intors intreaga la Timisoara.
M-a cuprins rapid "febra" si am inceput sa iau orasele, chiar si comunele din Banat si Ardeal la rand: Sannicolau Mare , Jimbolia , Radna-Lipova.
De aici se rupe sirul povestirilor de pe fostul meu blog de plimbareli.. Continua insa povestile in imagini, pastrate pe contul de hi5, pe care l-am folosit mai degraba pentru stocarea acestor poze:
Hai s-o iau totusi cu inceputul
Nr.1: Slatina-Timis
Nr.2: Jibou
Nr.3: Sannicolau Mare
Nr.4: Jimbolia
Nr.5: Radna-Lipova
Nr.6: Buzias
Nr.7: Baile Calacea
Nr.8: Arad
Nr.9: Caracal ( era vacanta, eram back in Oltenia si cum n-aveam stare, hop si pe-aici)
Nr.10 Targu Jiu
Nu mai stiu prea bine ordinea apoi, dar as opta pentru:
Alba-Iulia , Sibiu, Hodoni si Satchinez si inca o data Alba Iulia, de 1 decembrie
La lista calatoriilor nebune se adauga Cluj-Napoca, Aradul de inca vreo 3 ori, si tot ce a reprezentat Marea Britanie: Londra, Telford, Glasgow, Northampton, Colchester, Romford, Clacton-on-Sea. Celelalte, fac parte din categoria vizite organizate.
Si-mi sunt atat de dragi toate... N-as schimba absolut nimic.
@+
anomiS
Am plecat apoi spre... Jibou, un orasel ale carui strazi le mai tin minte si azi, mult mai clar decat orase pe care le-am vazut de zeci de ori. Am trecut apoi in fuga prin Oradea, pe care aveam s-o vad mai bine mai tarziu. Era cel mai lung drum de pana atunci, dar m-am intors intreaga la Timisoara.
M-a cuprins rapid "febra" si am inceput sa iau orasele, chiar si comunele din Banat si Ardeal la rand: Sannicolau Mare , Jimbolia , Radna-Lipova.
De aici se rupe sirul povestirilor de pe fostul meu blog de plimbareli.. Continua insa povestile in imagini, pastrate pe contul de hi5, pe care l-am folosit mai degraba pentru stocarea acestor poze:
Hai s-o iau totusi cu inceputul
Nr.1: Slatina-Timis
Nr.2: Jibou
Nr.3: Sannicolau Mare
Nr.4: Jimbolia
Nr.5: Radna-Lipova
Nr.6: Buzias
Nr.7: Baile Calacea
Nr.8: Arad
Nr.9: Caracal ( era vacanta, eram back in Oltenia si cum n-aveam stare, hop si pe-aici)
Nr.10 Targu Jiu
Nu mai stiu prea bine ordinea apoi, dar as opta pentru:
Alba-Iulia , Sibiu, Hodoni si Satchinez si inca o data Alba Iulia, de 1 decembrie
La lista calatoriilor nebune se adauga Cluj-Napoca, Aradul de inca vreo 3 ori, si tot ce a reprezentat Marea Britanie: Londra, Telford, Glasgow, Northampton, Colchester, Romford, Clacton-on-Sea. Celelalte, fac parte din categoria vizite organizate.
Si-mi sunt atat de dragi toate... N-as schimba absolut nimic.
@+
anomiS
luni, noiembrie 1
Oda covrigilor
Covrigi in stanga, covrigi in dreapta... Pe strazi zeci de oameni poarta covrigi insirati pe ata iar in birouri produsul de panificatie e nelipsit. Orasele sunt impanzite de covrigarii sau simigerii, ca sa sune mai pompos, iar cozile din fata magazinelor de profil fac de multe ori concurenta celebrelor cozi ceausiste.
S-ar parea ca Romania a facut cunostinta cu acest produs abia in ultimul an, ca e nush ce mare inventie, o delicatesa. E drept ca s-a schimbat design-ul, nu mai avem de-a face cu forma inelara, ci cu covrigul impletit, cu trei gauri, dar nu asta e motivul pentru care fenomenul a capatat amploare. Explicatia e de fapt extrem de simpla, romanul a ajuns la fundul sacului, a fost nevoit sa renunte la celebra pizza si sa se orienteze spre produse ieftine care tin de foame.
Exista chiar si o expresie romaneasca: a ajunge la covrigi ce se traduce prin a saraci. Dar nu, nu se poate sa fie corecta talmacirea, pentru ca noi TRAIM BINE !
@+
anomiS
S-ar parea ca Romania a facut cunostinta cu acest produs abia in ultimul an, ca e nush ce mare inventie, o delicatesa. E drept ca s-a schimbat design-ul, nu mai avem de-a face cu forma inelara, ci cu covrigul impletit, cu trei gauri, dar nu asta e motivul pentru care fenomenul a capatat amploare. Explicatia e de fapt extrem de simpla, romanul a ajuns la fundul sacului, a fost nevoit sa renunte la celebra pizza si sa se orienteze spre produse ieftine care tin de foame.
Exista chiar si o expresie romaneasca: a ajunge la covrigi ce se traduce prin a saraci. Dar nu, nu se poate sa fie corecta talmacirea, pentru ca noi TRAIM BINE !
@+
anomiS
Abonați-vă la:
Postări (Atom)