Mi-e sete de nisip, vreau sa cioplesc un sunet, sa-l inchid intr-o sticla si s-o trimit pe mare. Si-apoi sa merg la munte si sa astept ecoul.
Mi s-a spus de multe ori: nu stii sa lupti. Poate ca au avut dreptate, dar mai stiu si ca daca te lupti sa castigi ceva, o sa te lupti si sa pastrezi.
Spontaneitatea si sinceritatea sunt doua din cele mai frumoase elemente care ne-au fost date. Insa instructiunile de folosire s-au pierdut pe drum. Nu mai stim sa spunem ce simtim, vrem sa testam sau sa menajam. Si o dam in bara pentru ca evitam sa privim problema drept in ochi.
De fapt, s-a ajuns la situatia in care in majoritatea situatiilor nu ne mai permitem sa apelam la ele. Pentru ca trebuie sa ne incadram in tipare prestabilite pentru jobul x sau pentru relatia y. De ce sa dai cu piciorul unui job foarte bine platit doar pentru ca n-ai pregatirea sau calitatile necesare lui ? Ei, na ! De ce-au mai fost inventate minciuna, nepotismul, 'umflarea' cv-ului si altele inrudite ? Ori, de ce sa iti asumi raspunderea de a critica proiecte cu care nu esti de acord si pentru care esti capabil/a sa vii cu argumente, de ce sa faci altceva in afara de a-i pupa posteriorul sefului si a astepta ziua de salariu ? De ce sa-i spui cuiva ce simti cu adevarat ( fie ca o sa-i convina sau nu ) cand exista solutii asa de convenabile precum: dusul cu zaharelul, tacerea ? E mai comod sa intorci capul si spui 'pas'( pentru ca ti-e frica, pentru ca esti imatur/a din punct de vedere emotional).
Sinceritatea si spontaneitatea sunt ca oina la romani. Sportul national pe care nu-l joaca nimeni...
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu