Nu sunt o persoana care sa puna pret pe culori, nu cred in energia negativa sau pozitiva data de ele. Nush, sunt accesorii ale lumii vizuale sa zicem. Am insa extremele bine conturate. Nu mi-a placut niciodata movul ( desi m-am lovit de el la tot pasul) si mi-a bucurat privirea dintotdeauna albastrul.
Inaltime, aspiratie... ambitie.
Bineinteles ca avem multe elemente inconjuratoare pictate-n albastru, dar pictate de creator sunt doar doua: cerul si marea. Ambele sunt un mister, pe ambele si-a dorit omul de veacuri sa le desluseasca. E singura culoare Fata Morgana din natura. Cu cat te apropii mai mult cu atat albastrul dispare. Cerul devine aer, incolor iar apa, luata-n causul palmelor e la fel de stoarsa de culoare.
Sangele meu e pictat in albastru, muzica pe care-o ascult e de inima albastra...
Si iubirea e tot albastra, nelimitata, uneori dand binete norilor pe care-i intalneste in cale ori plina de valuri, cu gust sarat, tulburata de tot soiul de pesti.
E atat de peste tot si totusi nicaieri...
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu