Intr-o zi o sa intalnesti acel ceva care va da sens vietii tale... Si... ca toate minunile, va disparea. Cum continui ? Te prefaci ca inca mai cauti? Te gandesti ca a fost doar o experienta? Incerci sa ingropi toate amintirile? Te agati de tacere si manjesti cu intuneric razele de lumina care inca te mai ajung? Inneci in fum orice semn ? Ametesti ceasurile de durere cu locuri si persoane noi si intri in hora cu alte vieti pentru a uita de a ta ?
Mi-e rana prea mare pentru a o astupa o carte, un film, o duzina de melodii... Mi-e drumul prea astupat cu... gauri care imi spun la fiecare pas cine le-a facut. Mi-e primavara prea toamna pentru a mai vedea verdele. Si mi-e Radu Stanca prea bun prieten pentru a ma lasa sa ma mint, imi arata prin fiecare poezie ca de fapt n-am stiut niciodata sa ma abat de la ceea ce a stiut sufletul meu dintotdeauna.
Octavian Paler se intreba daca atunci...' cand doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul ca am uitat-o?' Nu stiu daca a primit vreodata un raspuns si daca a fost multumit de el. Indraznesc sa-i raspund si eu. Domnule Paler, nu poti sa uiti, ranile le porti cu tine vesnic, cicatricea e doar un ambalaj pe care-l afisam pentru a ne amagi ca ne-am vindecat. Poti uita zgarieturile, arsurile de soare, degeraturile, intepaturile...
Ranile sunt tatuajele interioare pe care fiecare dintre noi le are. Nu le alegem forma, nici locatia, nu le putem sterge cand ne-am plictisit de ele, nu putem controla numarul lor si nu le spunem povestea.
Şi cu toate acestea am să-ti port
O frumoasă aducere aminte
Printre zeci şi sute de cuvinte
Număr azi prin tine, înc-un mort... ( Radu Stanca)
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu