Senzatie de cantec prost in care in prima strofa ea se plange ca el a parasit-o, in a doua el boceste la randu-i, ca ea l-a parasit. Vine refrenul unde ne spun amandoi cat de tare doare ca au fost inselati. Apoi trecerea spre ultima repriza de refren de unde descoperim ca le e mai bine fara, ca se bucura ca au scapat de el/ea si ca privesc cu optimism spre viitor. Dupa care ne paleste din nou refrenul si ni se arunca din nou in fata tristetea, lacrimile... & company.
Exact asta fac, numai ca folosesc mai multe melodii... una calda, una rece. My eyes are blinded by you, pe urma run baby, run... inca o zi... adagio, nu am chef azi, noi in anul 2000.
Patetic...
Imi fac bagajul, ma vad in Londra, ma vad fericita acolo, dupa care ma uit la ceas, vad cat mai am pana plec si imi iau la revedere pe rand de la cei dragi. Apoi comprim timpul si ma vad in iunie 2010.( pentru mine in iunie a fost inceputul mereu, nu ianuarie) Si raman numai cu timp pierdut... si mai mult timp pierdut, cand tot ceea ce-mi doream era australia si ... Ma vad citind cartea care a aparut intre timp, renuntand sa-mi mai pun intrebari, neinteresandu-ma care dintre poezii vorbeste oare despre mine... Pentru ca o sa stiu ca mult prea mult a trecut.
Before sunset nu ar merge, nu ti-as oferi un ceai pentru ca n-as mai sti sa-l indulcesc, ploile londoneze ar fi udat pana atunci toate strazile pe care te-am asteptat sa vii. N-as mai fi capabila nici macar sa te intreb 'ce mai faci?'. Stii de ce ? Pentru ca n-as mai vrea sa stiu. Acum ma intereseaza, in 2009, cum te poti suporta cand stii ca plec, cum te poti inghiti cand nu esti capabil sa spui un 'drum bun'.
La revedere, Romania...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu