Cred ca a venit momentul sa analizez si titlul acestui blog. L-am ales datorita filmului cu acelasi nume,cu Goldie Hawn si Edward Albert in rolurile principale.Ea e o reprezentanta a miscarii hippie, iar el este un tanar nevazator, care pleaca de langa mama sa pentru ca doreste sa-(s)i demonstreze ca este capabil sa se descurce singur.
Cred ca a fost primul film in care m-am regasit in mare parte. Primul lucru care m-a marcat a fost melodia aia, care nu cred ca exista decat in film, am cautat-o ani de zile fara rezultat. Si acum , cand mi-e dor de ea caut filmul si trec prin el pana ajung la melodie. O ascult de obicei de 3-4 ori consecutiv, apoi opresc filmul.
Acum nu il am cu mine si mi-e asa de dor de el... Uite, l-am gasit chiar acum pe youtube. Doamne si cat l-am mai cautat !Inca nu m-am hotarat care sunt eu : Don Baker sau sunt persoana despre care vorbeste el in cantec.
Numele filmului a fost inspirat de un pasaj din romanul " Bleak House " al lui Charles Dickens. Jill Tanner ma reprezinta numai in ceea ce priveste instabilitatea. Nici eu nu ma pot hotari, sunt capricioasa, mi-e teama sa imi asum o responsabilitate in plan sentimental in special, ma implic cu siguranta, arunc in teren intreaga inima dar nu pe termen lung. Nu pot, ma plictisesc, nu ma pot obisnui cu o viata de cuplu asa cum sunt majoritatea, bazate mai degraba pe sprijin reciproc, pe inlaturarea singuratatii, pe un partener cu care sa mergi la diverse ocazii. Nu, nu vreau asta... vreau sa fie cineva care sa ma faca sa fierb din cap pana-n picioare, sa fie ca un drum plin de frunze pe care oricat de mult incerc sa-l matur nu reusesc, pentru ca se incapataneaza sa se umple din nou. O persoana de la care sa am ce invata, care nu vede in 'verde' ... si are personalitate, nu este un om care executa ci e capabil sa isi creeze singur strada... autostrada prin creativitate si inteligenta.
Aici filmul ma picteaza atat de clar... si cred ca si finalul e tot imaginea mea in oglinda. Nu am cunoscut inca persoana aia, sau nu mi-am dat inca seama, dar cand o sa constientizez ca el este... o sa raman. N-o sa mai fug, n-o sa mai gasesc scuze...
De fiecare data cand vad filmul, pasesc timid in camera de unde stiu ca o sa se auda melodia, arunc impreuna cu Don scrumul pe masa, merg cu ei sa-si cumpere haine, ma amuz cand apare doamna Baker, mama lui Don si poarta discutii cu Jill; apoi trec la partea mea preferata : cand o asteapta cu masa pregatita , iar ea uita si apare cu un alt barbat, spunandu-i ca uitase de masa si ca o sa plece, o sa se mute cu mustaciosul ala al carui nume nu mi-l amintesc. :D
Partea cea mai sfasietoare e momentul in care Don ii reproseaza ca e imatura, incapabila sa termine ceva, pentru ca de fapt e speriata, e ingrozita de asumarea unui asemenea responsabilitati.
Fluturii sunt asa de tematori, fug de indata ce te apropii de ei, sunt capriciosi, se intrec in jocuri, culorile aripilor sunt cu siguranta un lucru de care sunt mandri, sunt constienti ca nu traiesc mult, de aceea isi revendica anotimpul. Traiesc intens, fara regrete si nu se supun nici unei reguli.
Fluturii sunt liberi !
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu