Vizita lui Radu Stanca...

Poezia pe care o cautam de mai bine de 5 ani... :)

VIZITĂ


De la un timp mă vizitează moartea
Aproape zilnic la căderea serii,
Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii,
Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea.

Privind în jur solemnă mă măsoară
De parc-ar vrea să afle despre mine
Tot ce poate-afla (şi rău şi bine
Şi ce mă-nalţă şi ce mă coboară).

Eu ma ridic în faţa ei când intră
Ca-n faţa unui oaspete de seamă,
Şi încerc, schiţând un zâmbet plin de teamă,
Un mic salut (grimasă ipocrită).

Ea îmi răspunde-ncet şi mă invită
Alături, unde lampa este stinsă,
Şi stăm aşa: ea, palidă, distinsă-
Eu, în muţenia mea obişnuită.

Şi stăm aşa de fiecare dată
Până târziu, la ore matinale,
Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale,
În taină, o afacere-nsemnată.

Naufragiu - Radu Stanca

NAUFRAGIU

Vom fi tot noi pe-aceste însingurate ape?
Vom fi tot noi în voia acestui şubred vas?
Ne vom putea vreodată înapoia pe-aproape?
Nu ne-am vândut întreaga vecie pentr-un ceas?

Ce ţărm ne va cuprinde cu braţele virgine?
Pe care mal cu golfuri de-argint vom ancora?
Călătoria noastră ce stea ne-o va reţine?
Străbate-vom vreodată prin nopţi până la ea?

Nu mai avem desigur prea mult de mers de-acuma,
Nu vom mai trece încă un equator pe drum.
Lumina-aceea pură de noi visată-ntr-una
Nu va mai fi părere, nici pulbere de-acum.

Curând un vânt prielnic ne va lovi din spate.
Nu peste mult curentul râvnit îl vom găsi.
Ca nişte monştri umezi cu pânzele umflate
Pe ape liniştite şi calde vom pluti.

Sunt semne că pământul e undeva pe-aproape.
Sunt semne că pe-aproape, pe undeva-i pământ.
Din când în când vin păsări cu aripi mari pe ape.
Din când în când se-aude-un suspin adus de vânt.

Ohe! Scăpăm îndată de umeda genune!
Zvârlim îndată-n mare ultimul greu balast!
Ohe! Ohe! E timpul să ne căutăm alt nume!
Intrăm în nemurire ca-ntr-un pacific vast!

Şi-n pacea asta largă şi fără de cuvinte
Nici un regret nu-ncearcă naufragiul timpuriu.
Ne-am împăcat cu toate şi-acum privim-nainte
Pe când treptat ne-nghite adâncul fumuriu...

Oameni de zapada

Lipsa zapezii, in ultimii ani, ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Evolutia internetului ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Maturizarea inainte de vreme ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Comoditatea ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...
Viteza cu care se deruleaza totul ne-a facut sa uitam cum sa facem un om de zapada...

si am ajuns sa nu mai stim de unde sa incepem si cum sa terminam.

Omul anului 2011 e de fapt deranjat de prezenta zapezii pentru ca il orbeste, se impiedica in cei 5 cm de omat care se aseaza, ii strica coafura si ii blocheaza masina. Nu mai stie sa se bucure de fulgii de zapada si-i tine la distanta cu umbrela - una dintre imaginile cele mai tampite, dupa parerea mea - ce sa mai vorbim de oamenii de zapada ? Ei sunt o imagine dintr-o vedere de acum zece-douazeci de ani.

Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa numar pe degete oamenii de zapada pe care-i vad intr-o iarna... but once again: never say never !

@+

anomiS

Iata raspunsul

Traim intr-o lume fara principii, nu stim cum sa profitam mai mult de pe urma celor care ne ies in cale... Spunem lucruri in care nu credem, ne manjim cu declaratii pe care le uitam dupa un pahar de alcool, sau si mai usor, dupa cateva ore de somn, nu ne mai intereseaza calitatea.

Nici minunile nu mai dureaza trei zile...

Asa ca nu te mai mira ca nu ma mai surprinde nimic, ca sunt imuna la cuvinte si rasturnari de situatie si fa ceva pentru a-mi demonstra ca nu esti la fel...




@+

anomiS

Voluntariatul la romani

În România există în momentul de faţă două tipuri de voluntariat: cel cu protecţia mediului, demarat de ONG-urile ecologiste şi cel prin care se strâng haine, jucării şi mâncare, de obicei în preajma sărbătorilor de iarnă sau pascale. La curăţenie ştim cu toţii cum stăm: ne adunăm cu toţii să mai luăm o şapcă, un tricou, să scăpăm de o zi de şcoală sau de lucru şi să zâmbim în faţa camerelor foto. După asta, adunăm şi noi două hârtiuţe, o sticlă şi cam atât, oricum în câteva ore se face la loc.

Cât despre a doua categorie de voluntariat, românii au o singură direcţie: totul merge la familiile de romi, pe care în restul timpului toţi le vorbesc de rău. Dar cum să nu le donezi când e în trend? Trebuie să ne plecăm capul în faţa străinilor, să arătăm Uniunii Europene că noi suntem oameni cu suflet bun, ne iubim ţiganii pe care tot ei, cei care ne reproşează că facem discriminări, ni-i trimit la pachet. Noi să îi dăm înainte cu pacheţelele pentru ţiganii care ne-au făcut „cunoscuţi” în toată lumea, de apărem prin filmele din occident numai în posturi de hoţi şi criminali, aşa, ca să-i impresionăm pe vestici. Care a fost ultimul film pe care l-aţi văzut în care ne vorbeau de bine, în care un român nu e reprezentat ca ţigan şi cele 10-15 minute de „faimă” nu sunt o colecţie de înjurături? Nu m-ar deranja dacă din când în când ne-am mai aduce aminte şi de multitudinea de copii inteligenţi pe care îi are ţara asta, care nu dispun de posibilităţi materiale şi i-am ajuta şi pe ei. Dar nu, ăia să se descurce cum pot. Şi ne mai mirăm de ce pleacă mai mult de trei sferturi în străinătate şi nu mai vor să se întoarcă...

@+

anomiS

N-ai pe cineva?

Toma Caragiu-N-ai pe cineva?

Asculta mai multe audio diverse



Sindromul "N-ai pe cineva?", semnalat de Toma Caragiu acum mai bine de 40 de ani, este si azi la fel de raspandit si la fel de util celor lipsiti de calitati. Oameni fara pregatire, fara bun simt, reusesc sa ajunga la "sfantul scaun" prin aceleasi metode, binecunoscutul P.C.R (pile, cunostinte si relatii). C-o fi mama, c-o fi tata, o ruda de gradul n, vreun fost coleg, ori vreo cunostinta scoasa din lada de zestre a bunicii, nu conteaza, rezultatul sa fie.

Am fost pusa de cateva ori in situatia sa "am pe cineva", dar nu am vrut niciodata sa ma leg de asta pentru a obtine ceva. Chiar mi s-a spus uneori ulterior: "Dar de ce nu mi-ai spus ca il stii pe X ?" Simplu, pentru ca nu ma intereseaza genul asta de succesuri. Stiu ca pot si fara, nu-mi trebuie scara de sprijin. Si daca n-o sa ajung prea sus pentru ca nu vreau sa apelez la domnul sau doamna CINEVA nu ma deranjeaza, unii dintre noi mai avem si principii, chestiile alea care nu tin de foame.

M-am intrebat mereu cum s-or simti oamenii care reusesc numai prin CINEVA atunci cand ajung la sfarsitul vietii, cand fac bilantul si realizeaza ca sunt de fapt o nulitate. Tocmai de asta ii apreciez pe oamenii de cultura. Majoritatea celor care conduc institutii culturale sunt oameni care au ajuns acolo prin fortele proprii, cultura nu e o vaca de muls. Baietii "destepti" stiu ca banii se castiga in alte domenii, nu se obosesc ei cu de-al deastea.

Chiar daca multi vor insista sa ma convinga, cum spune Caragiu, ca e foarte bine sa ai pe cineva, care sa aiba si el pe cineva pe langa altcineva, undeva..., sa te ajute sa castigi marti postul pentru care se da concurs joi, prefer sa-l ascult pe Friedrich Nietzsche care spunea : Daca vrei sa ajungi sus, foloseste picioarele tale. Nu te lasa purtat, nu te catara pe spinarea sau pe capul altora.

@+

anomiS

Inventar al calatoriilor inconstiente

Mai bine de trei ani, atat a trecut de la prima aruncare in necunoscut. A inceput la Timisoara, in primul an de facultate, dintr-o curiozitate pe care o aveam pentru cealalta Slatina din Romania: Slatina Timis.

Am plecat apoi spre... Jibou, un orasel ale carui strazi le mai tin minte si azi, mult mai clar decat orase pe care le-am vazut de zeci de ori. Am trecut apoi in fuga prin Oradea, pe care aveam s-o vad mai bine mai tarziu. Era cel mai lung drum de pana atunci, dar m-am intors intreaga la Timisoara.

M-a cuprins rapid "febra" si am inceput sa iau orasele, chiar si comunele din Banat si Ardeal la rand: Sannicolau Mare , Jimbolia , Radna-Lipova.

De aici se rupe sirul povestirilor de pe fostul meu blog de plimbareli.. Continua insa povestile in imagini, pastrate pe contul de hi5, pe care l-am folosit mai degraba pentru stocarea acestor poze:

Hai s-o iau totusi cu inceputul

Nr.1: Slatina-Timis

Nr.2: Jibou

Nr.3: Sannicolau Mare

Nr.4: Jimbolia

Nr.5: Radna-Lipova

Nr.6: Buzias

Nr.7: Baile Calacea

Nr.8: Arad

Nr.9: Caracal ( era vacanta, eram back in Oltenia si cum n-aveam stare, hop si pe-aici)

Nr.10 Targu Jiu

Nu mai stiu prea bine ordinea apoi, dar as opta pentru:
Alba-Iulia , Sibiu, Hodoni si Satchinez si inca o data Alba Iulia, de 1 decembrie

La lista calatoriilor nebune se adauga Cluj-Napoca, Aradul de inca vreo 3 ori, si tot ce a reprezentat Marea Britanie: Londra, Telford, Glasgow, Northampton, Colchester, Romford, Clacton-on-Sea. Celelalte, fac parte din categoria vizite organizate.

Si-mi sunt atat de dragi toate... N-as schimba absolut nimic.

@+

anomiS