E a treia postare pe care o incep. Sunt foarte pe dos azi, ascult Akcent, mi-e dor de tara, as iesi in oras, as sta aici, as dormi...
In subconstient esti tu mereu, bucurestean incapatanat ce nu-mi mai dai pace, in oras ma intalnesc cu my curly one, cand ma uit la filme esti tu, cel mai tare zambet pe care l-am vazut vreodata,zburand catre mine dinspre Timisoara.
Am trecut azi prin toate...
Sunt cea mai instabila persoana pe care o stiu. Vreau tot si nimic, de aceea va pastrez pe toti... prin fiecare dintre voi ma hranesc. Nu suna prea frumos, asa-i ? Atunci nu mai cititi. Asta-i adevarul.Uneori va arunc pe toti intr-un sertar, va incui acolo, pentru ca nu va vreau. Dar si cand va vreau, va vreau de obicei pe toti in acelasi timp. Acum vreau sa ascult muzica, sa merg la supermarket ( stiu ca acolo esti si ma astepti, pt ca doar iti stiu progamul, si ar trebui sa vin, nu ?-dar te las sa fierbi, azi vreau sa fierbi, facem ceaiul luni poate ) si m-as uita si la film.
De ce mi-e asa de greu sa merg la supermarket ? Pentru ca tu esti cel mai greu de descris lant de 'coincidente' aruncat de destin. Tu ai fost in Romania, apoi am venit eu aici, dau de tine cum ies din casa... esti mult prea bagat cu forta in viata mea si nu stiu cum sa interpretez totul.
Mai bine zambim, nu cercetam atat, avem timp pentru toate...
Merg sa vad un film cu Daniel Day Lewis...
@+
anomiS
sâmbătă, mai 9
marți, mai 5
sâmbătă, mai 2
Esti cea mai alba noapte din viata mea...
Vreau sa vorbesc in romana, sa-ti vorbesc tie in romana. Si sa imi raspunzi in cea mai muzicala limba de pe pamant, sa-mi soptesti seri in zambete. Dar stiu ca acum ai devenit o umbra, ca te-ai incuiat pe "tine" in trup si ceea ce vad de cateva luni e un fals. Te-as ruga sa incropesti cateva acorduri la chitara, vreau sa te aud cantand dar nu mai poti,chitara e sfasiata, ai injunghiat-o cu blocul de gheata care s-a acumulat incet-incet in inima ta, de cand ai refuzat sa mai speri, iar vocea iti tremura si rpeti mecanic acelasi lucru.
Si ma doare, imi sangereaza urechile, te privesc si nu mai esti tu, ci un barbat care nu mai are vise, idealurile s-au pierdut de mult pe drum, iar tu nu mai ai in tine decat cuvinte care inteapa, stii doar sa zambesti ironic si sa fii scarbit de orice tip de discutie. Treci prin zi cu ochii inchisi, te rogi sa scapi de ea pentru a pasi spre noapte, cand poti sa ii deschizi si sa te cauti pe tine, cel de acum 2 ani. De ce nu te regasesti ? Te-as ajuta, as merge cu tine pe drumul spre tine, spre adevaratul tu.
Nu , preferi sa arunci scantei de pe soclul pe care te-ai autoinstalat, sa te consideri neinteles si satul de orice te inconjoara. Esti satul si de tine ?
Dar nu, nu asta voiam sa scriu. Voiam sa dialoghez cu tine. Voiam sa-ti raspund,sa-ti spun ca ma intristeaza sa vad ca nu mai scrii, ca imi lipsesti, dar nu e corect sa imi spui ca " nu-i vina ta ". Este in proportie foarte mare. Arunca-ma daca vrei in oala aia, dar dupa ce recunosti ca tu esti deja afundat pana la gat in ea. Apoi, don't patronize me ! Nu-mi spune cum sa-mi fac viata. Nu incerca sa ma ghidezi pe drumuri pe care stii prea bine ca n-as merge si nici tu nu crezi in ele dar iti place sa faci pe profesorul, pe inteleptul cu cateva mastere la activ. Tin sa-ti spun ca la mine ambitia si orgoliul au invins mereu, asa ca oricat de drag mi-ai fi, o sa te las in urma, ca pe o noapte si-o sa merg spre zi. O sa fie intr-adevar cea mai alba noapte din viata mea, o noapte in care masori trecerea orelor cu lantul de tigari pe care il fumezi pentru a te calma sau pedepsi, caci simti o durere dulce atunci cand fumul te invaluie, minutele cu taierea respiratiei, fenomen prin care trec de fiecare data cand ascult muzica ta si secundele cu bataile puternice ale inimii din momentele in care te vad si te aud vorbind.
Dar orice noapte trece, oricat de alba ar fi... insa, sincer, as prefera sa fii tot tu langa mine dimineata, chiar daca mi-ai mancat sufletul in timpul noptii, dar tu cel din 2007. Te vreau pe tine , cel din 2007, erai mai mult decat perfect si te cer, te pretind, te astept pe tine cel de atunci,tu erai EL... si vreau sa te gasesc pe tine cel din 2007 cand o sa revin in tara.
@+
anomiS
Si ma doare, imi sangereaza urechile, te privesc si nu mai esti tu, ci un barbat care nu mai are vise, idealurile s-au pierdut de mult pe drum, iar tu nu mai ai in tine decat cuvinte care inteapa, stii doar sa zambesti ironic si sa fii scarbit de orice tip de discutie. Treci prin zi cu ochii inchisi, te rogi sa scapi de ea pentru a pasi spre noapte, cand poti sa ii deschizi si sa te cauti pe tine, cel de acum 2 ani. De ce nu te regasesti ? Te-as ajuta, as merge cu tine pe drumul spre tine, spre adevaratul tu.
Nu , preferi sa arunci scantei de pe soclul pe care te-ai autoinstalat, sa te consideri neinteles si satul de orice te inconjoara. Esti satul si de tine ?
Dar nu, nu asta voiam sa scriu. Voiam sa dialoghez cu tine. Voiam sa-ti raspund,sa-ti spun ca ma intristeaza sa vad ca nu mai scrii, ca imi lipsesti, dar nu e corect sa imi spui ca " nu-i vina ta ". Este in proportie foarte mare. Arunca-ma daca vrei in oala aia, dar dupa ce recunosti ca tu esti deja afundat pana la gat in ea. Apoi, don't patronize me ! Nu-mi spune cum sa-mi fac viata. Nu incerca sa ma ghidezi pe drumuri pe care stii prea bine ca n-as merge si nici tu nu crezi in ele dar iti place sa faci pe profesorul, pe inteleptul cu cateva mastere la activ. Tin sa-ti spun ca la mine ambitia si orgoliul au invins mereu, asa ca oricat de drag mi-ai fi, o sa te las in urma, ca pe o noapte si-o sa merg spre zi. O sa fie intr-adevar cea mai alba noapte din viata mea, o noapte in care masori trecerea orelor cu lantul de tigari pe care il fumezi pentru a te calma sau pedepsi, caci simti o durere dulce atunci cand fumul te invaluie, minutele cu taierea respiratiei, fenomen prin care trec de fiecare data cand ascult muzica ta si secundele cu bataile puternice ale inimii din momentele in care te vad si te aud vorbind.
Dar orice noapte trece, oricat de alba ar fi... insa, sincer, as prefera sa fii tot tu langa mine dimineata, chiar daca mi-ai mancat sufletul in timpul noptii, dar tu cel din 2007. Te vreau pe tine , cel din 2007, erai mai mult decat perfect si te cer, te pretind, te astept pe tine cel de atunci,tu erai EL... si vreau sa te gasesc pe tine cel din 2007 cand o sa revin in tara.
@+
anomiS
marți, aprilie 28
Hello - where the wild... tulips grow
I haven't seen you for quite a long time , my curly one... I could if I would, because you always get in my way, no matter where I go, no matter what side of the town I decide to visit. But I'll just stay inside the house, it's so nice and cozy. Well, there are also serious reasons for that, I have a flat tire, sop... by3 by3 bicycle for some days and it's raining.
These Dutch people are so lazy, they send you from one person to another and they don't fix anything. Imagine, they told me to go to the bike shop and they'll fix it. How am I supposed to take the bike there... to carry it on my back ? In addition , it rains, a pouring rain, annoying. Weather is so strange here. Yesterday, for example, it rained for times and then the sun was shinning. Rain, sun... rain, sun... and so on... you never know what clothes to wear.
Let's go back to the start. Now I'm simply looking at the rain outside the window, the laptop on my feet, Dony, the Indonesian guy in the next room listening and singing something that would make anyone cut his/her veins, either because of the saddness, or if you don't like his voice or it simply bothers you, if you search for silence. Not me, I really enjoy it, he has a pretty nice voice, sounds interesting.I see he stopped. He can't compete with Withney Houston, or he's too much in the atmosphere, or... he's simply tired. He did sing for 15 minutes :p. Nop, now I see, he couldn't take the high notes, because he's prepared to start again.
Then, in the other room the washing machine begins to be noisy and I would like so much to ride the bike in the forrest, to simply go on the paths and look at the green trees... but it keeps on raining... and I can only sit here in this room and listen to ... Celine Dion now . My heart will go on... yes, it will, the lady is right, but my heart is ok now, you know, it's pretty ok, but what can I do if Dony insists to play it ?
However, returning to my heart I think it's just tired of silly games. Of seeing everywhere the name of the one I'm interested in, of meeting him in the most weird places and stuff like that. I'm not in the mood for it, so I'd better stay inside the accomodation for some time, till I'm prepared to play again.I don't even know why do you react like that, you look at me, you also have something to say but you remain silent. We could start by saying " hello ".
But now I'd better prepare for Amsterdam, 'cause I'll go there tomorrow to celebrate The Queen's Day. I don't think I'll meet anyone I know there...
@+
anomiS
These Dutch people are so lazy, they send you from one person to another and they don't fix anything. Imagine, they told me to go to the bike shop and they'll fix it. How am I supposed to take the bike there... to carry it on my back ? In addition , it rains, a pouring rain, annoying. Weather is so strange here. Yesterday, for example, it rained for times and then the sun was shinning. Rain, sun... rain, sun... and so on... you never know what clothes to wear.
Let's go back to the start. Now I'm simply looking at the rain outside the window, the laptop on my feet, Dony, the Indonesian guy in the next room listening and singing something that would make anyone cut his/her veins, either because of the saddness, or if you don't like his voice or it simply bothers you, if you search for silence. Not me, I really enjoy it, he has a pretty nice voice, sounds interesting.I see he stopped. He can't compete with Withney Houston, or he's too much in the atmosphere, or... he's simply tired. He did sing for 15 minutes :p. Nop, now I see, he couldn't take the high notes, because he's prepared to start again.
Then, in the other room the washing machine begins to be noisy and I would like so much to ride the bike in the forrest, to simply go on the paths and look at the green trees... but it keeps on raining... and I can only sit here in this room and listen to ... Celine Dion now . My heart will go on... yes, it will, the lady is right, but my heart is ok now, you know, it's pretty ok, but what can I do if Dony insists to play it ?
However, returning to my heart I think it's just tired of silly games. Of seeing everywhere the name of the one I'm interested in, of meeting him in the most weird places and stuff like that. I'm not in the mood for it, so I'd better stay inside the accomodation for some time, till I'm prepared to play again.I don't even know why do you react like that, you look at me, you also have something to say but you remain silent. We could start by saying " hello ".
But now I'd better prepare for Amsterdam, 'cause I'll go there tomorrow to celebrate The Queen's Day. I don't think I'll meet anyone I know there...
@+
anomiS
luni, aprilie 27
Five o'clock tea
Do you know how do I see the two of us ? I'm sure you'll find it strange...
We are like a tea kettle. First, it's all so meaningless, calm. Then somebody decides to put in on fire. We start to boil... it's nice in the beginning, warm, cozy... then... 100 degres. She takes it and wonders what to do after... does she have time to use that boilt water or is she in a hurry and has to go? After some seconds, maybe even one or two minutes, she suddenly takes the tea kettle and puts the boilt water over the lime tree blossom and waits. Should she also add some sugar ? Hard to say...
In a couple of minutes the water gains color and it's ready to be drunk.
But... the time is up... the little cooking game is stopped by the clock in the wall that tells the woman she's late, she has to leave and let the tea untouched...
I think I'm both the woman and the tea kettle and you... you, my dear... you're that boilt, maybe colored, maybe sugared... water.
@+
anomiS
We are like a tea kettle. First, it's all so meaningless, calm. Then somebody decides to put in on fire. We start to boil... it's nice in the beginning, warm, cozy... then... 100 degres. She takes it and wonders what to do after... does she have time to use that boilt water or is she in a hurry and has to go? After some seconds, maybe even one or two minutes, she suddenly takes the tea kettle and puts the boilt water over the lime tree blossom and waits. Should she also add some sugar ? Hard to say...
In a couple of minutes the water gains color and it's ready to be drunk.
But... the time is up... the little cooking game is stopped by the clock in the wall that tells the woman she's late, she has to leave and let the tea untouched...
I think I'm both the woman and the tea kettle and you... you, my dear... you're that boilt, maybe colored, maybe sugared... water.
@+
anomiS
vineri, martie 20
Vad si visez in alb-negru...
De ce o poza alb-negru spune de o mie de ori mai multe decat una color ? Pentru ca iti pune mintea la contributie mai mult, te forteaza sa-ti imaginezi cat de verde ar putea sa fie iarba, daca lacul e verde sau mai degraba albastru...
Privesti chipul cuiva si te intrebi ce culori ar putea avea hainele, ochii sai, parul chiar. Nu se mai pune problema asortarii, albul se asorteaza atat de bine cu negrul ! Tot la portret esti mult mai atent la mimica, observi toate bucuriile si suferintele launtrice ale personajului din fata ta. Nu mai esti prins in mrejele culorilor, care te ametesc atat de tare incat pierzi ceea ce e de fapt esential.
Vreau sa mentionez un un element pentru care apreciem pozele alb-negru... ne plaseaza intr-un alt timp, intr-o lume indepartata, suntem asezati oarecum in randul regilor... sau oricum , al celor care aveau in posesie destul banet, pentru ca numai ei isi puteau permite poze acum un veac. Si e bine stiut ca oamenii sunt atrasi la maxim de regalitate... de-aici puzderia de admiratori tot mai numerosi ai artei fotografice de la inceputuri in randul poporului in ultimii ani. Ma refer aici strict la cei care transforma pozele de fitza, fara a simti nimic atunci cand se uita la fotografia respectiva.
In afara de imaginatie, o poza alb-negru cultiva si alte ... "atribute", sa le zic, ale noastre. Curajul, pentru ca ea reprezinta renuntarea la " farduri ", esti mai dezgolit in fata privitorilor, te citesc mai usor. Sinceritatea, si simplitatea: induci printr-o astfel de poza calmitate, relaxare, , poza alb-negru nu incearca sa fenteze prin simbolistica culorilor, iti spune franc in fata ce are de spus. Clar si raspicat , ea iti spune ca lumea cuprinsa intre cele 4 colturi ale sale e simpla, o lume a extremelor. Albul ( binele, adevarul, frumosul) si negrul ( raul, minciuna, uratul), se unesc intr-o lume utopica, cu numa doua fatete.
Am atractia asta numai pentru fotografie, nu si pentru filmul alb-negru. Surprinzator, el ma oboseste, intrucat se infige prea repede in final, filmarea e concentrata pe actori, decorul e ignorat complet, iar actorii uita sa "se uite" la noi, sunt prea atenti la rezolvarea rapida a problemei cu care se confrunta in cele cateva minute, pentru ca filmul alb-negru, prin definitie e scurt, indiferent de anul aparitiei.Si mai e si tehnica de filmare specifica, parca e ciopartita viata personajelor, filmarile alb-negru par fortate, nu emana aceeasi caldura a fotografiilor.
Cat din viata voastra v-ati " fotografiat-o " cu ochii in alb - negru si cate astfel de poze ati mai pastrat in suflet, neatinse de culorile inselatoare ?
@+
anomiS
Privesti chipul cuiva si te intrebi ce culori ar putea avea hainele, ochii sai, parul chiar. Nu se mai pune problema asortarii, albul se asorteaza atat de bine cu negrul ! Tot la portret esti mult mai atent la mimica, observi toate bucuriile si suferintele launtrice ale personajului din fata ta. Nu mai esti prins in mrejele culorilor, care te ametesc atat de tare incat pierzi ceea ce e de fapt esential.
Vreau sa mentionez un un element pentru care apreciem pozele alb-negru... ne plaseaza intr-un alt timp, intr-o lume indepartata, suntem asezati oarecum in randul regilor... sau oricum , al celor care aveau in posesie destul banet, pentru ca numai ei isi puteau permite poze acum un veac. Si e bine stiut ca oamenii sunt atrasi la maxim de regalitate... de-aici puzderia de admiratori tot mai numerosi ai artei fotografice de la inceputuri in randul poporului in ultimii ani. Ma refer aici strict la cei care transforma pozele de fitza, fara a simti nimic atunci cand se uita la fotografia respectiva.
In afara de imaginatie, o poza alb-negru cultiva si alte ... "atribute", sa le zic, ale noastre. Curajul, pentru ca ea reprezinta renuntarea la " farduri ", esti mai dezgolit in fata privitorilor, te citesc mai usor. Sinceritatea, si simplitatea: induci printr-o astfel de poza calmitate, relaxare, , poza alb-negru nu incearca sa fenteze prin simbolistica culorilor, iti spune franc in fata ce are de spus. Clar si raspicat , ea iti spune ca lumea cuprinsa intre cele 4 colturi ale sale e simpla, o lume a extremelor. Albul ( binele, adevarul, frumosul) si negrul ( raul, minciuna, uratul), se unesc intr-o lume utopica, cu numa doua fatete.
Am atractia asta numai pentru fotografie, nu si pentru filmul alb-negru. Surprinzator, el ma oboseste, intrucat se infige prea repede in final, filmarea e concentrata pe actori, decorul e ignorat complet, iar actorii uita sa "se uite" la noi, sunt prea atenti la rezolvarea rapida a problemei cu care se confrunta in cele cateva minute, pentru ca filmul alb-negru, prin definitie e scurt, indiferent de anul aparitiei.Si mai e si tehnica de filmare specifica, parca e ciopartita viata personajelor, filmarile alb-negru par fortate, nu emana aceeasi caldura a fotografiilor.
Cat din viata voastra v-ati " fotografiat-o " cu ochii in alb - negru si cate astfel de poze ati mai pastrat in suflet, neatinse de culorile inselatoare ?
@+
anomiS
marți, martie 17
Dr Jekyll is wrestling Hyde for my pride...
Iar ma amagesti si imi dai lumea peste cap, bulgare de soare !
Ma enervezi cu fixismele tale, cu repetitiile nesfarsite. Da, stiu prea bine ca esti un jucator, un rebel, un nehotarat si vrei sa ai ultimul cuvant, care obligatoriu e adevarul absolut. Erai un leu prin definitie, de-asta timpul n-a mai vrut sa te lase, de-asta ai plonjat in lumea asta mai devreme. Stii ca ai efectul ala bine stiut al leilor asupra celor din jur, dar ,nu uita... si eu sunt tot leu.
Probabil majoritatea s-au pierdut in infatisarea ta, in parul blond si culoarea ochilor imprumutata de la mult prea iubita ta mare. Dar nu, sunt sigura ca nu aici ma incadrez. Nu-s fermecata de figurile angelice, tot timpul am preferat opusul, cu cat parul si ochii au mers mai spre taciune cu atat mai bine.
Atunci cuvintele frumoase pe care le asterni pe foaie sau le rostesti? Imi plac, dar mai degraba m-au socat, nu prea sunt in concordanta cu un iubitor al artei, cu un ascultator atat de sensibil. Sau, cel putin, nu cu portretul pe care ti-l alcatuisem eu. Inteligenta si persoanele misterioase ma dezarmeaza de cand ma stiu dar...
Nu, nu... nici asta nu-i. E un altfel de efect cel pe care il ai asupra mea. Nu-i iubire, nu-i admiratie, respect.
Mi-e dor de tine, apoi te uit si intr-un final cand intru iar in joc, ma dezechilibrez si cad din nou. Nimeni nu-si da seama de asta, sunt prea orgolioasa si nu arat ca ma secatuieste de puteri discutia cu el. Nici eu nu realizez pe moment. E prea frumos sa fiu iar in preajma lui, e placut, e ... bine.
Cand pleci... incepi sa ma domini.
I never dreamed that I'd meet somebody like you... it's such a wicked game...
Si nu mai stiu daca imi place sau nu, nu stiu daca ma ajuta cu ceva, daca e reciproc sentimentul sau nu... stiu sigur ca imi furi multe ore, ca ramai in mine atat de mult incat imi vine sa te dau afara cu forta... doctorul jekyll se lupta pentru mandria mea cu hyde-ul in care ma transformi.
Chris Isaak - Wicked Game
Vezi mai multe video din Muzica »
@+
anomiS
Ma enervezi cu fixismele tale, cu repetitiile nesfarsite. Da, stiu prea bine ca esti un jucator, un rebel, un nehotarat si vrei sa ai ultimul cuvant, care obligatoriu e adevarul absolut. Erai un leu prin definitie, de-asta timpul n-a mai vrut sa te lase, de-asta ai plonjat in lumea asta mai devreme. Stii ca ai efectul ala bine stiut al leilor asupra celor din jur, dar ,nu uita... si eu sunt tot leu.
Probabil majoritatea s-au pierdut in infatisarea ta, in parul blond si culoarea ochilor imprumutata de la mult prea iubita ta mare. Dar nu, sunt sigura ca nu aici ma incadrez. Nu-s fermecata de figurile angelice, tot timpul am preferat opusul, cu cat parul si ochii au mers mai spre taciune cu atat mai bine.
Atunci cuvintele frumoase pe care le asterni pe foaie sau le rostesti? Imi plac, dar mai degraba m-au socat, nu prea sunt in concordanta cu un iubitor al artei, cu un ascultator atat de sensibil. Sau, cel putin, nu cu portretul pe care ti-l alcatuisem eu. Inteligenta si persoanele misterioase ma dezarmeaza de cand ma stiu dar...
Nu, nu... nici asta nu-i. E un altfel de efect cel pe care il ai asupra mea. Nu-i iubire, nu-i admiratie, respect.
Mi-e dor de tine, apoi te uit si intr-un final cand intru iar in joc, ma dezechilibrez si cad din nou. Nimeni nu-si da seama de asta, sunt prea orgolioasa si nu arat ca ma secatuieste de puteri discutia cu el. Nici eu nu realizez pe moment. E prea frumos sa fiu iar in preajma lui, e placut, e ... bine.
Cand pleci... incepi sa ma domini.
I never dreamed that I'd meet somebody like you... it's such a wicked game...
Si nu mai stiu daca imi place sau nu, nu stiu daca ma ajuta cu ceva, daca e reciproc sentimentul sau nu... stiu sigur ca imi furi multe ore, ca ramai in mine atat de mult incat imi vine sa te dau afara cu forta... doctorul jekyll se lupta pentru mandria mea cu hyde-ul in care ma transformi.
Chris Isaak - Wicked Game
Vezi mai multe video din Muzica »
@+
anomiS
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)