De ce o poza alb-negru spune de o mie de ori mai multe decat una color ? Pentru ca iti pune mintea la contributie mai mult, te forteaza sa-ti imaginezi cat de verde ar putea sa fie iarba, daca lacul e verde sau mai degraba albastru...
Privesti chipul cuiva si te intrebi ce culori ar putea avea hainele, ochii sai, parul chiar. Nu se mai pune problema asortarii, albul se asorteaza atat de bine cu negrul ! Tot la portret esti mult mai atent la mimica, observi toate bucuriile si suferintele launtrice ale personajului din fata ta. Nu mai esti prins in mrejele culorilor, care te ametesc atat de tare incat pierzi ceea ce e de fapt esential.
Vreau sa mentionez un un element pentru care apreciem pozele alb-negru... ne plaseaza intr-un alt timp, intr-o lume indepartata, suntem asezati oarecum in randul regilor... sau oricum , al celor care aveau in posesie destul banet, pentru ca numai ei isi puteau permite poze acum un veac. Si e bine stiut ca oamenii sunt atrasi la maxim de regalitate... de-aici puzderia de admiratori tot mai numerosi ai artei fotografice de la inceputuri in randul poporului in ultimii ani. Ma refer aici strict la cei care transforma pozele de fitza, fara a simti nimic atunci cand se uita la fotografia respectiva.
In afara de imaginatie, o poza alb-negru cultiva si alte ... "atribute", sa le zic, ale noastre. Curajul, pentru ca ea reprezinta renuntarea la " farduri ", esti mai dezgolit in fata privitorilor, te citesc mai usor. Sinceritatea, si simplitatea: induci printr-o astfel de poza calmitate, relaxare, , poza alb-negru nu incearca sa fenteze prin simbolistica culorilor, iti spune franc in fata ce are de spus. Clar si raspicat , ea iti spune ca lumea cuprinsa intre cele 4 colturi ale sale e simpla, o lume a extremelor. Albul ( binele, adevarul, frumosul) si negrul ( raul, minciuna, uratul), se unesc intr-o lume utopica, cu numa doua fatete.
Am atractia asta numai pentru fotografie, nu si pentru filmul alb-negru. Surprinzator, el ma oboseste, intrucat se infige prea repede in final, filmarea e concentrata pe actori, decorul e ignorat complet, iar actorii uita sa "se uite" la noi, sunt prea atenti la rezolvarea rapida a problemei cu care se confrunta in cele cateva minute, pentru ca filmul alb-negru, prin definitie e scurt, indiferent de anul aparitiei.Si mai e si tehnica de filmare specifica, parca e ciopartita viata personajelor, filmarile alb-negru par fortate, nu emana aceeasi caldura a fotografiilor.
Cat din viata voastra v-ati " fotografiat-o " cu ochii in alb - negru si cate astfel de poze ati mai pastrat in suflet, neatinse de culorile inselatoare ?
@+
anomiS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu